Clipa ce trece este precum infinitul pe care noi îl căutăm încercând sa ne rupem de realitatea aceasta virtuală. Și, în încercarea noastră uneori avem impresia ca plutim deasupra unui ocean secat de viață, unde nimic și nimeni nu poate trăi. Însă,din naivitatea ori din inconștiența noastră continuam sa căutăm drumul către nicăieri. Căutăm de fapt fericirea, împlinirea noastră spirituală, sufletească, urmându-ne visele hazlii.Din când în când mai reușim să ne bucurăm de clipa efemeră și să zâmbim.Cu speranța noastră vagă înaintăm în acest infinit de spațiu și timp până când ne este dat.Caci,oricum,într -o bună zi vom pleca spre alte tărâmuri. Sau poate ca nu.Poate că vom deveni iarăși țărâna din care am fost creați. Până atunci însă suntem simpli supuși ai lui Dumnezeu,și atât.