azi m-am hotărât să scriu cea mai frumoasă poezie
am luat o felie cu unt, mi-am băut liniștită cafeaua de ora șase seara,
în cameră plutea suav un parfum bărbătesc, cumva mirosind a cafea și a unt,
(după cum spuneam)

am vorbit apoi cu fetele ore în șir, despre unt, despre cafea
despre arborele de cauciuc și apoi despre cauciucurile Pirelli (în aer plutea
un suav parfum bărbătesc) apoi despre nașterea cometelor am vorbit
(subliniez, nu a stelelor, ci a acelora cu coadă subtilă, numite comete) când
știam că (de dimineață) se va face din nou aglomerație
la cinema, și la malluri și pe toată planeta

știam
că toată lumea va alerga să cumpere mărgele, foarte multe mărgele

citeam deunăzi un poet spaniol
obsedat
ca și mine
de unt și de cafeaua de șase seara
și de multe alte obsesii la fel de văratice
și de ce nu reușeam să scriu cel mai bun poem nu știam pe atunci...
eram naivă așa ca noaptea fără îmbrăcăminți
sau poate mai naivă decât s-ar putea
imagina
într-un cânt, într-un cârd de lebede și zăpadă de lebede
vă spun
mai naivă să fi fost...

spune-mi acum, domnule dragoste,
dacă îți trimit pe cer o coloană de luptători stelari
ca să îți apere așternutul, acolo unde mi-am lăsat odată sufletul
așa e, domnule, că poemul meu ar fi
un sfert
din călcâiul femeii care l-a ucis cu inima ei
pe sărmanul Nichita?