știu cât de repede poate să desfrunzească un copac
vântul, ca un comandor nerăbdător, abia sosit la țărm
lăsând la picioarele noastre toate gândurile
în care ne-am înfășurat ani întregi
și puținele cuvinte
care mi-au încălzit trupul
veri la rând
în așteptarea lui

știu cât de încet mă pot îmbrăca
în prag de primăvară
într-o dezordine așteptată și necesară
în care să pot uita nopțile lungi de iarnă,
îmbrățișările și buzele moi și cenușa lor
înaintea ultimei plecări

ca un copac tânăr înflorind, înfrunzind
lăsându-mă iubită de toată muzica lumii
voi aștepta purtând rod
cu dor nemărginit de ziduri de cetate,
de țărmuri înverzite sau de cămările inimii,
adunat
în foarte mici și nenumărate semințe -
hrană pentru moarte
și hrană pentru viață