am fost și-am văzut
că ți-ai năruit tăria ținerii de pod
vrând să-i simți în strângerea de cât mai aproape
a ceea ce a fost al tău și-a fost om
întors să fie cu tine una
mamă pământ
prin lăsarea-ți să-mi spui
că brațele mele au fost doar pentru alint
că tu o strângi în mare iubire

îți puseseși în gând să mă faci să nu merg
din cer plumburiu în calea-mi punând
ca stavilă pânza de ploi
ajuns
soarele-a curs peste noi
în balanța lumine să știm
ce-i al tău ce-i al meu

cinci luni n-am acceptat detașarea
având sentimentul ciudat că așa
cum a fost e tot vie
doar că tu nu o lași din strânsoare
la mine să vină
dar de-acolo am plecat cu o mare ușurare
aceea că țărna e țărnă și-acolo râmâne
și că ce a fost suflet și om
cât încă mai sunt
e una cu mine
și-am putut adormi în sfârșit liniștit
c-o oră înainte de vremea obișnuinței

de ce violent din somn m-ai trezit bubuind
și m-ai dat jos din pat cu încă o smucitură
umplând casa cu lugubru tău zdrăngănit
ce-ai vrut să-mi spui cu asta
mamă pământ
ce-ai vrut a-mi spune
ce-ai vrut?...