cei pe care i-am iubit nu mai trăiesc
pe străzi multicolore li se aud vocile nemuritoare
ca și cum aș mușca din pâinea de copil a ceapeului
mantra soarelui nu mai apune
trupuri puternice sau gârbove
se pierd în hăuri de memorie hămesită
timp nu mai există nicidecum visul prin care am trecut
de-a pururi îmbrăcat în mantia deșărtăciunii
eu am fost acela care le-am ordonat templierilor
să îngenuncheze pe mozaicul rectangular
& nespus de firav ca o pânză de păianjen a lumii acesteia
secretele graalului au devenit oameni de mesteacăn
apoi oameni de lut
apoi lalea neagră foarte neagră
apoi puterea absolută a înstrăinării de sine
apoi inima bătând în ritmul tobelor baha’i
apoi în preajma graalului nu a mai rămas nimeni
căruia să-i fi spus ,,les autres”
prea târziu se făcuse și pentru vânarea de vânt
cei plecați nu s-au mai întors niciodată acasă
& înainte de a-și da obștescul fiind
le-am dăruit electricitatea ideilor camilpetresciene
&fiecare a devenit medium-ul
sinele metempsihotic
învârtind palida roată a melancoliei
aceleași celeste doruri îi macină
nostalgia se așterne ca umbre mari pe țărmuri
nicicând umblate pe mișcătoarele valuri
ale ființei & ale damnării
duse-n albe ciocuri de nevăzuți pescăruși argintii