În fel și chip m-am gândit ce sînt. Concluziile mele au fost corecte:

- sînt fiica în acte oficiale a unei mame (încă în viață) și al unui tată (mort)
- sînt cetățeană româncă de iure dar numai concetățeană de facto
- sînt vară primară cu doi tineri
- sînt vară cu mai mulți
- sînt nepoată mai multora (cu diferite grade de rudenie de unchi și mătuși și bunici morți sau vii)
- sînt nebună de iure (conceptul de nebunie e prost definit în limba română)
- sînt vecină cu mai multe persoane în același bloc de locuit
- sînt bucureșteancă
- sînt româncă
- sînt creștină, de rit creștin-ortodox
- sînt femeie (vie)

Ordinea acestor concepte din identitatea mea poate fi citită și invers, dar eu așa am scris, deci Dumnezeu asta a vrut să fiu acum, în această ordine. Mulțumesc. Numai faptul de a fi femeie (ultimul concept) nu poate fi schimbat în ruptul capului, dar începutul notat de mine aici este parțial tautologic, fiindcă orice femeie sau bărbat e fiul sau fiica unor părinți. Nu este totul din cele scrise de mai sus despre mine tautologic în acest moment. Eu nu am definit destinul meu în cele de mai sus. În plus, din toate definițiile și teoriile citite de mine în dicționare ale diverselor limbi sau în dicționare și tratate medicale (în veșnică schimbare), eu nu sunt nebună.

Nota bene: ciorba de perișoare nu are nici o legătură cu ideile corecte despre mine de mai sus. Iar orice otravă nu este moarte, ci legătura dinamică dintre două entități formate din spirit și materie. Odată cu acceptarea senină a sorții, înțelegerea este ineluctabilă, prin forța destinului sau circumstanțelor, mai concret spus prin tortură. (Numai posteritatea poate judeca posteritatea anterioară ei, așadar eu pot spune că a fost vorba despre un om viu și excepțional într-o lume vie și excepțional de frumoasă).  Călătorului întotdeauna îi șade bine cu drumul.