Mi-am lăsat părul liber. Pereții văruiți au urme de degete și resturi de gânduri
triste. Ai scos fierul de călcat din priză și acum
circulă pe alei despărțind oameni,
umblând în cutiuțele lor cu
mărgele.
Te văd în vis. Ai pantofii uzați,
pachetul tău de țigări a rămas
pentru zile pustii
pentru când ai să îmbraci costumul de mire să repari biciclete.
Ah, cât de mult mi-am dorit să intru în mintea ta. Să-mi cos amintirile cu tine pe foi palide
noaptea-n camera ta goală.
Să-mi construiești un palat și acolo să mă aștepți
în mijlocul ploii

când toată viața
poate evada într-o pasăre.