Mă întreb dacă să mă apropii de maxim sau de minim, maximul înseamnă dinamicitate, ritm alert, complexitate, dar și stres și surmenare, iar minimul înseamnă relaxare, comoditate, apatie, letargie, însă și spleen și plictis. Mă întreb ce să aleg dintre două rele, suferința sau chinul, suferința îmi creează o viziune de ansamblu negativă și oscilantă, iar chinul particularizează, este continuu și constant.
Fericirea contaminată cu suferință, își diluează entuziasmul euforic și stenic, și dacă acesta decade în dezabuzare, văzută ca o sațietate a actelor creatoare în care se insinuează indispoziția ce are natură sterilă, fericirea devine goală, șubredă și instabilă, căci și-a pierdut sensul revigorant și vivifiant, iar suferința își crește concentrarea amenințând vocația, care, dacă se întrerupe și nu mai ai ce să pui în locul ei, împuținează ființa, și omul cade sub influența negativă a suferinței, poate fi traversat de o criză existențială, putându-se concretiza în depresie.
Suferința are similitudini cu nefericirea, suferința se manifestă prin dureri corporale, în timp ce nefericirea are ca simptome durerile psihicului.
Ar trebui inventate medicamente, pentru neutralizarea sau calmarea suferinței, chiar dacă formele ei de manifestare sunt confuze și echivoce, așa am ține suferința sub control, și ar trebui inventate medicamente pentru crearea fericirii durabile și stabile.
Suferința imită omul patologic, fericirea imită divinitatea.