agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-02-19 | |
zăpadă peste zăpadă
știți, îmi voi săpa în trup încă de-acuma voi săpa în el o fântână adâncă, adâncă, și voi așeza într-însa, pe mirt, rugăciuni și mai ales un psalm foarte alb vă spun, pe acelea le voi așeza în singuratică-fântână-a-mea poate atunci trupul meu, ascultându-mi bâlbâiala plină de frică, se va împle de murmur, poate mirtul se va împle de apă și lacrimi, voi fi o fântână sărată, semănând foarte mult cu mările, pentru sufletul meu sărăcit desigur va trece și iarna aceasta ușor vor trece și frunzele, veșted... uscat... chemate, departe, spre stele... la rându-le preoții se vor perinda ca să iertuiască locul unde pleoapele se închid cu sfioșenie, și nu se mai deschid până când vine Crăciunul, ca să se împle de Bucur și mai ales fruntea Copilașului stropi-o-vor cu o picătură de Bucur, doar pentru aceea mâinile fetelor își sapă fântână, ca să urce, îndurerate, spre Mila unui bebeluș. bineînțeles, pleca-vor mai departe și preoții, frunzele se vor lăsa scuturate prin ceruri, cine să știe ce stele și le vor așeza în urechi, să se-nfoaie? și multe, desigur, vor mai trece încă, prin lume... și anii, și firele albe... fi-vor ele aurite, din nou, ca niște oase foarte bătrâne, ca frunzele toamna, atinse de rai. și multe, desigur, se vor mai scutura pe acest pământ amărât... Mai ales un piersic mărunt, cu niște pieliți capricioase, izvorâte dintr-o coroliță foarte albă pe el îl ascult să îmi lăsați mie piersica-aceea-din-piersicile lui și iarba pe care stau acum așa plină de lacrimi, cu casa zăvorâtă cu bârna, of, osul meu bleg! chiar dacă se apropie, vă spun, vreme de botez de flori și de grâne și preoții se pregătesc, din timp, de sfințit... să mi le lăsați, și liniștea piersicilor să mi-o lăsați să mă lăsați în iarbă și-n liniște ca o fântână sărată care se acoperă când începe să ningă și e frig, voi doar să mă lăsați, în fericire se pășește desculță, de răul care ți se pregătește să te ia de mireasă, n e f e r i c i tă, călcând, înlăcrimată, pe necaz într-o altfel de moarte ca un fel de coastă pe care s-a așezat un acoperiș cu zăpadă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate