Fost importanat centru cultural din Transilvania, Orăștie s-a remarcat de-a lungul timpului prin faptele locuitorilor săi, prin multele elitele ale intelectualității românești, oameni de presă și scriitori cu prestigiu născuți sau formați în acest loc, care au însemnat elita intelectuală la începutul și la mijlocul secolului XX. În acest sens simt dorința să evoc, întâi de toate, principalii pioni ai presei locale, cei care au marcat mediul publicistic din Orăștie, cu toții redactori sau fondatori ai unor gazete care s-au impus mai târziu în peisajul publicistic de la noi din țară și care se regăsesc în numeroase biblioteci.
Ioan Moța, născut la 15 decembrie 1868 în satul Nojag, județul Hunedoara, într-o familie preoțească. Personalitate puternic implicată în istoria presei locale. A fost redactor la „Foaia poporului” din Sibiu, (1893 - 1895), localitate în care își desfășoară studiile teologice (1887-1888; 1892-1894). După absolvire, în paralel cu activitatea teologică, este redactor la „Revista Orăștiei” (1895 - 1898), „Telegraful Român” (1898-1899), „Bunul econom” din Orăștie (1899-1901). Fondator și redactor al gazetelor din Orăștie: „Libertatea” (1 ian. 1902-1941), având ca supliment „Foaia interesantă” (1905-1916). Între 1915-1916, ambele foi au apărut la București, iar în anul 1917 (2 luni) au apărut la Cleveland (SUA). Din decembrie 1907 - 1914, apare suplimentul ziarului „Libertatea”, foaia economică „Tovărășia”. De asemenea, a mai redactat „Calendarul Național” (15 volume), care publică știri, informații și reportaje despre activitatea românilor din Ardeal, studii și documente istorice, cunoștințe științifice, folclor, etnografie.
Sub conducerea sa, ziarul „Libertatea” abordează aspecte culturale, pune accent pe necesitatea „luminării” poporului prin cultură, atribuind presei rolul complementar al școlii, în condițiile vitrege de atunci, create de politica maghiară pentru școlile românești. Ioan Moța, descoperim, pledează în paginile ziarelor sale pentru înființarea unei „bănci culturale”, insistând în acest sens asupra valorii ei, atât pentru bunăstarea economică, cât și pentru înflorirea culturală. Susține dezvoltarea negoțului, industriei și meseriilor românești, deoarece consideră că românii erau în pericol să ajungă „sclavii capitalului străin”.
În revistele redactate sau susținute de el, se estimează, „a publicat mii de articole, schițe, versuri și traduceri din limbile maghiară și germană”. Din cauza activității gazetărești este implicat și în câteva procese în lunga sa careiera.
În 1918, Ioan Moța a lucrat în redacția ziarului „Cuvânt moldovenesc” din Chișinău, militând pentru unirea Basarabiei cu România. În luna decembrie se reîntoarce la Orăștie unde, alături de Aurel Vlad și Gavril Todica transformă ziarul „Libertatea” în organ al PNR, organizația din Orăștie. După 1918 se va implica în politică, fiind și ales ca deputat în primul Parlament al României Mari. De la această dată, după unele aprecieri, „Libertatea” „va aluneca spre problemele politicianismului și ale naționalismului român, va fi părtaș la luptele politice, oglindindu-le fidel, devenind, din păcate, o armă în această confruntare surdă.” Preotul Ioan Moța se stinge din viață la data de 20 noiembrie 1940.
Aurel Vlad, născut la 25 ianuarie 1875, în Orăștie, ca fiu al avocatului Alexandru Claudiu Vlad și al Aureliei, fiica marelui cărturar George Barițiu. Deputat, ministru, dar și un bun editorialist. Colaborator la mai multe publicații transilvane, printre care „Chemarea Tinerimii Române”, unde este apreciat de Petre Țuțea pentru activitatea sa. Urmează școala primară, apoi Liceul Reformat „Kún” din Orăștie. absolvent de Drept, la Universitatea din Budapesta, cu o bursă a Fundației „Gojdu”. În 1898 obține titlul de doctor în drept. Își începe stagiatura ca avocat, între anii 1897-1899, cu Mihai Bontescu, în orașul Hațeg. În anul 1900 își face debutul în avocatură la Deva. În 1901 se mută în Orăștie, unde este numit al doilea director al Băncii „Ardeleana”. În anul 1902, împreună cu un grup de intelectuali din Orăștie, printre care preotul Ioan Moța, înființează ziarul „Libertatea”.
A fost arestat de Securitatea din Sibiu în noaptea de 5/6 mai 1950, la vârsta de 75 ani, adus la închisoarea Sighet la 7 mai, fiind încarcerat pe timp de 24 luni. Ulterior a fost încadrat în Decizia M.A.I. nr. 334/1951. Deși murise deja în penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni. Despre destinul său tragic presa nu a relatat vreme îndelungată.
În anul 2005, presa din județul Hunedoara publica situația fiului său, singurul urmaș în viață, în 2005, Mircea Vlad, care a încercat ani la rând să redobândească averea familiei, confiscată abuziv. Este vorba despre circa 1.200 de hectare de pădure, majoritatea în actuala comună hunedoreană Rapolt, 800 de hectare de teren arabil, o vie de zeci de hectare, un conac în satul Bobâlna, două case în Orăștie și 60% din acțiunile Băncii Ardeleana, una dintre cele mai puternice de la acea vreme, în patrimoniul căreia se afla și Hotelul Central din Orăștie, care mai funcționează și astăzi, toate au fost naționalizate imediat după 1947. Soția sa, Ana și sora lui, Victoria, au fost deportate la Blaj, unde au decedat doi ani mai târziu. Fiul Mircea a fost și el întemnițat, după ce în 1952 a încercat să fugă din țară. A stat în temnițele comuniste trei ani.
Sebastian Bornemisa, născut în 12 iunie 1890 în comuna Burjuc, județul Hunedoara, înrudit prin căsătorie cu familia lui Ioan Moța. În 1909 se mută la Orăștie, unde devine un animator al vieții culturale. Aici a condus, în calitate de director, Editura Națională, cu un aport apreciabil la dezvoltarea literaturii român și revista Cosânzeana (1911 - 1915).
După 1918, a deținut mai multe funcții: în două rânduri a fost deputat în Parlamentul României (1919-1920) din partea Partidului Național, iar între 1926 -1927 din partea Partidului Poporului. A fost, de asemenea, primar al Clujului în perioada 1931 - 1932 și 1938 - 1940, ministru secretar de stat (decembrie 1937 -februarie 1938) în Guverul Goga - Cuza. A mai fost președintele Sindicatului Presei Românești din Ardeal și Banat.
Alexandru Herlea, născut la data de 24 iunie 1907 în satul Vinerea, Orăștie, urmează școala primară la Hațeg, studii secundare la Orăștie, la Colegiul Kún, până în 1918, apoi la Liceul „Aurel Vlaicu”. În 1925 se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, unde își ia doctoratul, în anul 1930, în științe economice. În paralel cu profesia de avocat, a desfășurat o bogată activitate jurnalistică. A fost redactor șef al ziarului „Solia dreptății” (1932-1935); fondator și director al ziarului „Solia” (1935-1938) ambele apărute la Orăștie. Între 1932-1947, a fost membru în biroul central al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat.
Vasile C. Osvadă, născut la 9 septembrie 1875 în comuna Măhaciu (azi Măhăceni), județul Alba. A urmat studiile gimnaziale la Blaj și Brașov. Absolvent al Facultății de Economie din Viena. După terminarea facultății a fost director la Banca „Agricola” din Hunedoara și director al „Reuniunii Proprietarilor de Vite” din Orăștie. A înființat suplimentul economic Tovărășia (1906), de pe lângă ziarul „Libertatea”, din Orăștie, la care a fost editor și redactor. În această acțiune a fost sprijinit de Ștefan Erdelyi, Ioan Moța, Gavril Todica ș.a. S-a stins din viață în anul 1931.
Se poate deduce de aici ideea susținută încă de la început, aceea că istoria presei locale își leagă inevitabil destinul de personalițățile din acest ținut bogat în gazete de tot felul; de informare, literare, pamflet ș.a.m.d.
În anul 1911, scriitorul și jurnalistul Sebastian Bornemisa a tipărit, la Orăștie, primul Almanah al scriitorilor și presei din Ardeal, în care a publicat și Vasile C. Osvadă o confesiune cu tema „Credințe economice”, pe care o reproduce 15 ani mai târziu în „Almanahul Presei Române”, tipărit la Cluj și unde vorbește despre „Grosul, țărănimea neamului nostru, lipsită de busola și mijloacele învățăturii, a rămas, de dragul gliei, ori de nevoia vieții, credincioasă plugăritului. Și azi singură această clasă de plugari cinstiți ne oferă chiagul sănătos, din care, cu timpul să ne frământăm pâinea trebuincioasă alimentării progresului nostru ca neam.” Ne puetm da seama de aici ce a însemnat în primele decenii ale secolului XX pământul, considerat deseori baza economiei. Din articolele scrise de jurnalistul hunedorean Vasile Osvadă în „Tovărășia” sau în alte gazete din Orăștie, se constată implicațiile economice în viața socială a județului. Datoria cinstitei noastre prese, scria în 1926, „este să înslesnească împrietenirea publicului cu problemele sociale și economice și ținând seamă că 90 la sută ale cetățenilor o alcătuiesc agricultorii și industriașii, să lupte pentru izbânda concepției, ce se razimă de producătorii direcți, intelectuali și materiali, așa cum îi avem și cum îi putem înmulți și perfecționa.”
O altă personalitată legată de presa din Orăștie a fost Ion Mihu, născut la 17 octombrie 1854, în localitatea Vinerea, județul Alba, elită intelectuală, economist, susținător al unor asociații și fundații culturale sau de presă care „a dat impulsul pentru o concentrare a profesioniștilor condeiului întru a-și apăra interesele lor și în mod indirect ale presei.”
Tot în Orăștie, tipografiile au jucat un rol deosebit în promovarea unei intense activități publicistice. La Orăștie, după prima tipografie a lui Șerban Coresi (1582), abia după trei sute de ani, în 1850, începe să funcționeze a doua tipografie din oraș, proprietatea germanului August Nagel, preluată în 1865 de Fuhrmann Karoly. În anul 1888 se înființează aici prestigioasa tipografie Minerva, unde au văzut lumina tiparului cele mai importante ziare românești din oraș și din județ. În ultimul deceniu al secolului XIX, unul dintre tipografi era P. P. Barițiu, nepotul cărturarului George Barițiu. În anul 1902, tipografia se transferă la Hunedoara. A doua tipografie românească din Orăștie a fost Tipografia Nouă, devenită Tipografia „Libertatea”, după numele importantului ziar omonim pe care îl tipărea. A fost apreciată ca fiind „una dintre cele mai bine organizate dintre tipografiile românești din Transilvania acelei epoci”. Un rol important l-a avut și Tipografia Solia Dreptății, proprietatea Băncii Ardeleana. În perioada interbelică, la Orăștie a mai funcționat Tipografia Lumina (1936-1939).
Este demn de menționat faptul că în anul 1911 apăreau la Orăștie șase periodice românești, fapt cu atât mai important dacă știm că în același an, la Sibiu, puternic centru cultural transilvănean, apăreau șapte publicații, la Budapesta cinci, la Arad și Blaj patru, la Brașov și Caransebeș două publicații.
Se reține faptul că tot aici s-a tipărit Palia de la Orăștie, prima traducere parțială a Vechiului Testament în limba română, demers realizat la sfârșitul secolului al XVI-lea sub influența reformei protestante. Lucrarea a văzut lumina tiparului în anul 1582, cu finanțarea unor nobili reformați.
Sub titlul de „Palia” (gr. παλαιά veche), sunt reunite primele două cărți ale Vechiului Testament, Geneza (Bitia) și Exodul (Ishodul). Volumul are 164 de file, fiind imprimat, între 14 noiembrie 1581 și 14 iulie 1582, pe hârtie de fabricație sibiană. Textul a fost editat parțial, cu litere chirilice, de Mario Roques (1925), iar apoi integral, în transcriere interpretativă, de Viorica Pamfil (1968) și de Vasile Arvinte, Ioan Caprosu și Alexandru Gafton (2005).
În acest fel, începuturile presei din județiul Hunedoara își au rădăcina pe acest teritoriu, bogat în gazete și în gazetari dedicați profesiei. Tot în acest loc, în anul 1895, primul ziar mai combativ în probleme sociale și politice se constată „Revista Oraștiei”, publicație săptămânală. Gazeta și-a încetat, însă, apariția după numai patru ani. Director și editor al gazetei a fost Aurel P. Bârcianu, care era și proprietarul editurii Minerva. Apariția ziarului a fost salutată cu entuziasm în Gazeta „Transilvaniei” și „Familia”.
„Revista Orăștiei” a abordat teme politice, sociale și culturale, promovând în paginile ei îmbrățișarea dintre mișcarea națională românească din Transilvania și a activismului politic. În editorialul primului număr, „Cătră onorabilul public cetitor”, se arată că ziarul „(.....) apare cu scopul de a apăra interesele economice și culturale ale poporului român, dezvoltând în popor gustul de cetire (sic) și ținându-l astfel în curent cu afacerile ce-l privesc (.....)”. Se poate ușor constata faptul că are o predilecție spre domeniul agricol, fapt determinat și de perioada în care a apărut publicația.
„Revista Orăștiei” scria în numărul 18, din 29 aprilie 1895, despre o influență negativă a comasărilor asupra gospodăriei țărănești: „Pășunile se dau domnilor și țăranii au terminat cu putința de a mai ține o vacă cu lapte. An de an se duc cu sutele în țări străine și părăsesc vatra străbună. Brațele muncitoare se răresc, lucrul e scump, produsele țăranului au preț mic, sărăcia ia tot mai grozave dimensiuni, din cauza poverilor care s-au pus pe umerii țăranului.”
În anul 1899, an cand și-a încetat apariția „Revista Orăștiei”, debutează o altă publicație, „Bunul Econom”, cunoscut ca un organ al Reuniunii Economice Pentru Agricultură, Industrie și Comerț, din Orăștie. Editorialul primului număr precizează: „(.....) Bunul Econom va da, însă, pe lîngă știrile economice de tot felul, de aproape și de departe, și știri despre toate întîmplările de altă natură, bisericești, școlare, culturale și de orice soi, ce vor veni înainte în sînul poporului nostru, înșirîndu-le pe scurt, și va avea și o foiță literară, de desfătare. (.....).”
Câțiva ani mai târziu, în 1907, a apărut într-un alt format, în capitala județului, municipiul Deva, ca „revistă pentru agricultură, industrie și comerț”, tot în acest an, după numai douăzeci și opt de apariții, încetându-și activitatea „din lipsă de sprijin” și aduce mulțumiri celor are au ajutat „această foișoară”, în ultimul număr al publicației.
Apărut la Orăștie între anii 1901 - 1905, ziarul „Activitatea”, publicație cu tematică politică, economică, socială și literară, a abordat, într-o mare măsură, probleme din zona năzuințelor și idealurile naționale. Ziarul și-a încetat apariția patru ani mai târziu, din cauze materiale.
Din 1902 s-a editat aici „Libertatea”, ziar cu cea mai largă traiectorie, puternic ancorat în viața socială și politică a Transilvaniei, având ca redactor și editor pe preotul ziarist Ioan Moța. Cu aceasta se naște „trustul de presă Ioan Moța”, așa cum îl definește istoricul Valentin Orga. Este remarcabil faptul că „Libertatea” a apărută din inițiativa a 26 de intelectuali români. În 1908, cei 26 de fondatori ai Libertății trec la ziarul „Lupta”, organ al PNR, înființat la Budapesta, din acest an Ioan Moța a imprimat gazetei un pronunțat caracter poporal, care o va consacra în istoria presei române din Transilvania. Ziarul a apărut cu intermitențe până în 1940.
Din volumul „Urmașii lui Attila”, semnat de Radu Theodoru, printre primii scriitori de după cel de-al Doilea Război Mondial, promovat de regimul comunist, membru fondator al PRM, de unde a fost exclus, aflăm că la data de 16 mai 1903, Ioan Moța, redactorul șef al ziarului „Libertatea”, din Orăștie, este condamnat la un an de închisoare și amendat cu 1000 de coroane pentru articolul „A murit Matia. Și cu el dreptatea.” În același an, Iuliu Ioanovici, redactor tot la „Libertatea”, ar fi primit la rândul său cinci luni temniță pentru „agitație împotriva statului maghiar”, cuprinsă în articolul „Sus inimile voastre.”
La 24 septembrie 1906, colaborator și el la ziarul din Orăștie, Ștefan Ciceo Pop este condamnat la trei luni de închisoare și amendat cu 800 coroane pentru doua articole publicate. Avocatul apărării în cauza preotului Ioan Moța a fost Dr. Aurel Vlad. Dar iată că relația dintre cei doi nu a fost cea mai bună la începutul anilor 1930. Gazeta „Țara Noastră”, a cărei director a fost Octavian Goga se întreba: „Oare n-a osândit dl. Vlad, împreună cu colegul său dr. Iustin Pop, alt maniac, în congregrația județeană de la Deva pe părintele Moța, pe Osvadă și pe alți români ardeleni, numindu-i „gunoaiele Ardealului”, fiindcă au avut curajul să alerge de timpuriu întru întâmpinarea fraților desrobitori.”
Înainte de procesul în care a fost condamnat, amintit anterior, a mai fost găsit vinovat și pedepsit întru-un proces similar, tot pentru articole publicate în diverse ziare locale și regionale. „Foaia Poporului” scria: „După cele publicate în numărul trecut, privitor la lacoma întindere de mână a ministrului unguresc de interne, după crucerii ce noi cu atâta greu i-am adunat de la săracul popor românesc, publicăm azi în întreg cuprinsul ei sentința (judecata) ce s-a adus asupra acestor bani de către căpitanul poliției Sibiu.” Astfel, în ceea ce-l privește pe Ioan Moța, din sentință rezultă: „Ioan Moța, redactorul Foii Poporului”, n. în Nojag, la 1868, gr-or. neînsurat, nepedepsit, au fost aflați vinovați de transgresiunea (vina) prescrisă în ordinațiunea (porunca) înaltului minister r. ung. de interne de la 16 aprilie 1882 nr. 18.613, săvârșită prin adunarea publică în toata țara, de milă pentru scopul ridicării unui monument lui Avram Iancu, fără a-și fi câștigat mai nainte îngăduința recerută și a fost pedepsit pe temeiul art. de lege 40 din 1879. Motivarea sentinței arată: „Prin mărturisirile Iui L. Albini de la 27 și Ioan Moța, de la 29 Iunie, precum și prin cele publicate în „Foaia Poporului“ și „Tribuna, s-a dovedit că numiții au adunat, prin ziarul săptămânal „Foaia Poporulu”, deși îndermul a venit dintr’altă parte, și au primit ei personal milă în scopul ridicării unui monument lui Avram lancu, care milă n-a fost încă, și nici nu era iertat se fie, întrebuințată pe acel scop, prin care adunare au călcat amândoi ordinațiunea în. ministerul reg. ung. de interne din 16 Aprilie 1882 nr. 18.613—1882. (....)” Pe lângă Ioan Moța a mai fost condamnat în acest proces T. Liviu Albini, propietarul ziarelor „Tribuna” și „Foaia Poporului”
Libertatea din Orăștie, citim în „Tribuna” (Arad), scria la data de 9 iunie 1906: „În ce privește comitetul Hunedoarei, noi așa știm, că nu Românii au umblat după pact, ci oamenii stăpânirii, capii administrației. Era tocmai în ziua când la Orăștie Românii ținuse adunarea de candidare pentru acest cerc (a doua zi de Paști). Venise la vorbirea d-lui dr. Vlad și amicii săi dr. Bontescu din Hațeg și dr. Iustin Pop din Deva. Trecuse adunarea și noi făceam la planuri de apărare, de organizare, nici nu visa nimeni între boi de „pace” în comitat, ci ne pregăteam chiar de război, când cu trenul de 4 ore după prânz, a sosit vicișpanul comitatului cu domnii Szentivany și Lazăr L., și căutând ei pe Români, le-au îmbiat pactul de pace. Și așa, cum au făcut-o nu numai cu știrea, ci chiar la îndrumarea ministerului de interne, precum o mărturisește dl. Lazăr L. (.....)” Partea curiosă intervine abia spre finalul articolului, unde sunt menționate abuzuri ale autorităților. „Când după mișelia din 5 mai, la Dobra, Românii au întreveni la ministerul de interne, pentru a încredința susținerea ordinei la mai multă miliție și la mai mulți jandarmi, am văzut cu ce faptă a raspuns acel ministru. În loc de 80 ori 160, a trimis a doua oră 600-800 jandarmi! „Ca să fiți bine păziți și unii și alții!” le-a zis. Când apoi în congregrația din 29 mai Românii au interpelat pe vicișpan asupra abuzului de jandarmi la Dobra, d-sa a spus ce acea jandarmerie a fost trimisă în cerc direct de la guvern.(....)”
Ziarul „Libertatea” a semnificat pentru Sebastian Bornemisa, cum însuși scria, „școala de gazetărie a părintelui Moța.” Din confesiunile ziaristului ardelean, unul dintre discipolii, cum vedem, al preotului Moța, descoperim semnificația ziarului „Libertatea”, rolul pe care l-a deținut și influența fondatorului ei asupra formării sale ca jurnalist: „Ce era pe atunci Libertatea, aceasta o știe toată generația mea. Cel mai răspândit ziar poporal în Ardeal și Banat, scris de un condei excelent și cu o înrâurire covârșitoare în viața politică și culturală a poporului nostru. Cuvântul Lui era magic și faima lui îi era dusă până în cele mai ascunse cătune. Aici am învățat că a fi gazetar la noi în Ardeal însemnează a avea o viață plină de zbucium, de muncă neîntreruptă și de o încordare supraomenească de fiecare zi. (....)”
O altă publicație semnificativă a fost „Cozînzeana”, redactată și tipărită la Orăștie în perioada 1911 -1915, reluată apoi la Cluj. După cum susținea redactorul și proprietarul ei, Sebastian Bornemisa, despre care scriam anterior că a fost format ca jurnalist în jurul preotului Ioan Moța: „ținuta Cosînzenei noastre va fi vecinicul frumos”. Sunt consacrate în paginile ei articole pe probleme politice, economice și sociale importante: Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor, Războiul pentru Independență etc. Prin consistența de idei și diversitatea articolelor, Cosînzeana rămâne în istoria presei din România ca o publicație de largă cuprindere.
Lansată în anul 1910, revista „Studii Științifice”, întregind peisajul producțiilor jurnalistice din ținutul Orăștiei, cu orientare specifică pentru mediatizarea studiilor și descoperirilor din diferite domenii ale științei, n-a rezistat pe piața media decât un an. În cele câteva numere editate, revista s-a arătat în permanență preocupată de soarta economică a României, în urma convenției comerciale defavorabile semnată cu Austro-Ungaria. Articolele, deși numele revistei sugerează, nu au întotdeauna un pronunțat caracter științific, publicând și editoriale sau articole de opinie.
Raportat la perioada 1895-1918, având în vedere tehnologia și instrumentele de care au beneficiat jurnaliștii în seccolele IX și începutul de secolului XX, nu putem vorbi despre un jurnalism de investigație cum este definit și înțeles astăzi.
Perioada interbelică se face remarcată în peisajul mass-mediei din Orăștie prin publicații ca „Solia Dreptății”, „Garda de fier” sau „Solia”, cu principală țintă în zona politică. Se cunosc, inevitabil influențe venite din această direcție, cu atât mai mult în deceniul al III-lea, secolul XX. Altă publicație apărută în perioada menționată a fost „Noutatea” (1932 - 1934), având ca slogan „cele mai senzaționale știri, bune și rele, din toată țara și din străinătate”. Tot în perioada interbelică, începând cu 1919, se reînființează „Libertatea”, gazetă a cărei apariție a fost pentru o perioadă întreruptă. Ziarul cunoaște, după această dată, implicații naționaliste, cu atac direct la dr. Aurel Vlad, într-o perioadă în care antisemitismul și șovinismul atinge dimensiuni îngrijorătoare în spațiul românesc. „(....) În ziarul „Libertatea”, din Oraștie, citim un lucru foarte urât și anume: Or. Sebestyén, conducătorul cancelariei advocațiale a D-lui Dr. Aurel Vlad, a umplut foaia de recensământ cu răspunsuri ungurești. Când poliția i-a cerut să facă răspunsurile în limba română, el a refuzat. A trebuit ca agentul de poliție să cheme vecinii, ca prin ajutorul lor să poată complecta buletinul. Acest fapt e foarte dureros. Înțelegem să fii patriot, dar nu până la exces. Dacă Ungurii din Ardeal se dedau la astfel de fapte îndreptate contra statului și contra ordinei, atunci n-au la ce să vocifereze de tratamentul care se va înăspri mai mult. Statul român dă drepturi largi minorităților cu condiția să nu abuzeze de ele, la caz contrar va lua măsurile necesare. Iar D-nul Dr. Aurel Vlad de ce mai ține în casa dumnealui un șovinist maghiar? Nu sunt destui români cari (sic) ar putea să ocupe cu demnitate acest post. D-le Vlad, dacă ești „naționalist” fii în toate ocaziile (....)”
Tot niște acțiuni definite ca „antiromânești”, au determinat realizarea unor serii de articole în același ziar, „Libertatea”. Astfel, în numărul 37, din 11 iulie 1926, a ziarului, pe prima pagină, în articolul cu titlul „Stările din Basarabia. – Sufletul românesc, prea umilit! – Ce au făcut prefecții județelor basarabene de 9 ani, pentru schimbarea acestor stări de nesuferit!” este relatată o acțiune de forță asupra redactorilor și a ziarului de limbă română „Împăratul Traian” din Tighina.
„În numărul nostru trecut arătam ce pățește gazeta românească „Împăratul Traian” din Tighina. Și spuneam că e o rușine pe un oraș, scaun de județ, că nu are încă o tipografie românească, ci lasă o foaie românească să îndure umilirile pe care le îndură „Împăratul Traian”, trăbuind să țină și ea sărbătorile jidovești! Pe când scriam necăjiți acele știri, sufletul nostru simțea, prin telegrafia fără fir ce se vede că este între suflete fără ca s-o putem pipăi, că la Tighina se petrec lucruri dureroase surioarei gazete românești de acolo. Căci iacă ce cetim în numărul mai nou al foii din Tighina, tipărită acum la Iași: Izgoniți din Tighina pentru a doua oară în glorioasa cetate a Iașilor, leagănul de înfrățire și de unire al întregei nații românești.
Pentru întâia oară ne-a alungat de la Tighina la Chișinău boicotul (refuzul de a tipări) al tuturor tipografiilor evreești, care nu vor să ne ierte nici cel mai sfios naționalist „cu nimic nu i-am ocărât pe evrei niciodată, dimpotrivă, în nenumărate rânduri i-am dat ca pilde demne, (vrednice) de imitat (făcut la fel), și nici nu vom face aceasta nici în viitor), iar a doua oară suntem alungați din Tighina de nemaipomenitele piedici supărătoare ce ni le face tipografi a evreiască a dlui Abelman din Tighina (….) Umilințele prin care am trecut până acum, nu o dată au făcut să-mi tremure penița în mână de resvrătire sufletească! El, tipograful, îmi făcea controlul articolelor mele. Apoi personalul său se obrăznicea în fiecare zi. Răbdându-le pe toate, a început să urce prețul la fiecare număr nou. (.....)” Ajunsă la Orăștie, lipsa a două coloane de text de pe prima pagină a ziarului „Împăratul Traian”, a generat o serie de articole ale redactorilor de la „Libertatea”. în mai multe numere consecutive. Constatările au fost, tipic perioadei, de „cenzura jidovească.” La solicitarea redacției „Libertatea” din Orăștie, directorul gazetei românești „Împăratul Traian” din Tighina preciza faptul că: „Greutățile cu care scot această foaie, singura scrisă românește aici, sunt de necrezut. Am trei cenzuri (trei vămi, opritori spre cercetare): întâi cenzura oficială; a doua cenzura spațiului (a locului ce-i stă la îndemână pentru scris) gazeta mea fiind cea mai mică din țară! (și așa nu-l lasă să scrie mult!...); a treia și cea mai groasnică (sic) e cenzura tipografului evreu care îmi cenzurează articolele zicând că el nu poate tipări ceva împotriva neamului său evreiesc!” Articole similare se regăsesc cu regularitate în majoritatea gazetelor cu orientare naționalistă, editate în Orăștie, Balaj, Sibiu, Alba etc., multe dintre ele susținute de personalități din mediul teologic.
Se apreciază faptul că presa română de după actul de la 1 decembrie 1918 nu mai seamănă deloc cu cea de dinaintea unirii de la Alba-Iulia. Acum se produce, cum constata Agârbiceanu, „moartea unei prese”: „(.....) căci s-a schimbat însăși structura socială, s-au schimbat preocupările principale ale societății. Marele ideal, odată atins, s-a răsturnat un echilibru normal: au pornit să se evidențieze apetiturile de ordin material în locul aspirațiilor de ordin național, cultural ori moral. Vina acestor stări de lucruri este a acelora care s-au grăbit să vină cu luptele de partid să divizeze Ardealul, împărțindu-l în tabere de interese de alt ordin decât cel general, românesc. “(.....)
Activitatea gazetărească își pierde și mai mult din vigoare în perioada comunistă, fenomen întâlnit la scară largă după instaurarea guvernului Dr. Petru Groza. După 1945, una câte una, dispar toate publicațiile, singurul ziar care se mai difuza era cel județean, tipărit la Deva și controlat de Partidul Comunist, „Drumul Socialismului”. Jurnaliștii, unii s-au reorientat către alte profesii, alții au continuat să lucreze la ziarul județean, nu însă pe investigații jurnalistice. Este cu atât mai trist ceea ce s-a întâmplat după instalarea comunismului, dacă ne gândim că aici s-au editat cele mai multe ziare de mare importanță.
Nici perioada postrevoluționară nu a mai cunoscut nimic din ceea ce a însemnat din punct de vedere jurnalistic ținutul Oraștiei. Au fost editate și continuă să apără ziare ca „Informația”, „Vorba” sau „Palia”, cel din urmă fiind primul ziar indepedndent, înființat imediat după revoluție. A apărut la 1 Martie 1990. Ziarul și-a propus încă de la primul număr, ca politică editorială, să fie „o adevărată tribună de idei și opinii”. Inițial a apărut lunar, din anul 1996 își schimbă denumirea în „Palia Expres”, publicație bilunară. Primul colectiv redacțional a fost compus din Călin Cordea, redactor șef; Mihai Murg, redactor șef adjunct; Gabriela Hodoroc, secretar de redacție; Petru Baciu, secretar literar; Nicolae Adam, Eugen Turdeanu, Teodor Iordan, Marcel Munteanu, redactori.
Toate cele trei publicații acordă spații largi domeniului cultural-literar, mult prea puțin se mai poate vorbi despre jurnnalism de investigație, deși în colectivul redacțiilor se regăsesc jurnaliști cu astfel de pregătire și experiență. Ioan Vasiu, fost redactor în cadrul Studioului de Televiziune 3TV Deva, unde a realizat emisiunea interactivă „Invitații Orăștiei”. Din luna martie 1993 și până în aprilie 1996 a fost redactor șef al publicației, cu apariție lunară, Informația Orăștiei. La fel, Daniel Marian, jurnalist cu o prodigioasă activitate la publicațiile „Cotidianul”, „Oglinda” și „Actual”, din Deva; redactor corespondent la agenția internațională de presă A.M. Press. A lucrat la Radio Deva, ca redactor corespondent la cotidianele „Ziua”, „România Liberă”, „Transilvania Jurnal”, „Jurnalul Național”, „Evenimentul Zilei”.

Note:
- Maria Razba, Personalități hunedorene oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec. XV - XX), Editura Emia, 2004.
- Ioan Sebastian Bara (coordonator), Județul Hunedoara, monografie. Volumul III (cultură și spiritualitate), Editura Emia, Deva, 2012.
- Valentin Orga, Moța - pagini de viață, file de istorie, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1999.
- Radu Theodoru, Urmașii lui Attila, Editura Miracol, București, 1999.
- Ciprian Iancu, Urmașii unei familii de seamă din Orăștie revendică 80 la sută din stațiunea Geoagiu – Băi, în Replica, 8 – 14 septembrie 2005, p 5.
- Vasile E. Moldovan, Proces de presă, în Foaia Poporului, anul XI, nr. 20, 11 mai 1903, p. 230.
- Însemnări (f.a.), în Țara Noastră, anul XX, nr. 16, 13 aprilie 1930, p. 613.
- Banii pentru Iancu (f.a.), în Foaia Poporului. Anul III, nr. 29, Duminecă, 16/28 Iulie 1895, p.226.
- Pactul (f.a.), în Tribuna, anul X, nr. 103, 31 mai 1996, p 2.
- Almanahul presei române pe 1926, editat de Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat, tipografia Viața, Cluj, 1926, p. 98
- Fatpte urâte... (f.a) în Clujul Românesc, nr. 24, Cluj, 5 Iunie 1927, p. 2.