Spre deosebire de om, supus alterării, declinului, decadenței și degenerării, cuvintele unei poezii valoroase sunt perene, nealterabile și regeneratoare, păstrează în ele energii subtile, speciale, rafinate, stilizate și pure, diferite de energiile impure ale corpului.
Scrisul exersează spiritul în arta ludică a conexiunilor cuvintelor, scrisul nu este deșertăciune, căci ar însemna ca valoarea pe care o induce poeziilor să aibă ca esență nimicnicia, ceea ce e imposibil, fiindcă valoarea înseamnă creștere înspre pozitivul aureolat de superlative.
Visele sublime legate de utopia scrisului, au destrămat coșmarul distopiei, și se regăsesc în imaginația ce induce adrenalină cuvintelor, căci prin scris celulele endorfine umplu lăuntrul poetului, iar libertatea de a scrie orice vrei trimite în expansiune imaginația, ce este una din sursele valorii.
Aș fi vrut să pot convinge supraconștientul să participe la scris, însă acesta m-a refuzat, pe motiv că imaginația nu este printre preferatele sale, că el preferă să empatizeze cu luciditatea și conștiința, cărora le admiră consecvența cu care caută adevărurile, și lumina epurată de întunecimi.
Când l-am întrebat dacă vrea să participe la scrierea unei eseu filozofic, a acceptat cu încântare, și-a strâns toate adevărurile și din conexiunile lor sintetizate și generalizate, a creat un eseu în care s-a pus pe el ca arhetip al ființei.