geologia ne-nvață că e-încrețire a terrei
o femeie și ea cu știute zile mai puțin bune
apocaliptice ciocniri tectonice
ori depuneri de magmă vulcanică stinsă
fals fals nimic mai fals
așa de material și inert cum îl credem
fără să-i cunoaștem profunzimile
vreun spirit ce ne bântuie visele
prin maiestuasa-i splendoare
muntele da muntele e metafora vieții
fir de nisip la poalele lui mă-ncumet să-l judec
nu știu mă-încearcă așa o nostalgie
iertați-mă muntele aș putea fi eu

orcât ar părea de banală și absurdă
existența mea-i urcuș înscris în palmă
nu exclud că poate și a altora
după ce am încercat să fiu cel mai celmai
dintre ceimai descopăr că în fapt
sunt un fel de desagă în care am îndesat
câte ceva dintre convențiile astea ale lumii
doinindu-mi de inimă albastră
după-un pahar cu vreo frumoasă-abandonată
fluierând vesel pe neștiute cărări
ori deseori alunecând mă cațăr spre vârf
uneori înfigându-mi în el chiar și unghiile
cu fiecare pas ce-l fac mă simt mai curat
și-adulmec câte-un pic din cumințenia pământului
mai tot timpul temându-mă de cădere

acolo sus sus pe culme să mă văd eu
la capăt de drum mai aproape de soare
m-oi prăvăli peste el ca ostenitul peste trudă
știe că povara mea este un fel de zidire
de lumină ce îl mai înalță un pic
din noua-i strălucire datorată mie
pe cerul neștiinței va mai răsări o stea