agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-03-17 | |
Pe trotuarul ud se multiplică
luminile aprinse ale orașului în jurul lor picături foarte mici și foarte reci de apă se mișcă fără încetare în stația de taxi este o singură mașină de un galben murdar, otrăvit vântul transformă aerul umed într-un înveliș aproape compact și îl așează dintr-o suflare în jurul meu portiera se deschide șoferul privește drept înainte fără să se miște portiera se închide fără zgomot cu grijă, doar după ce mi-am tras picioarele spre mijlocul mașinii și le-am învelit cu haina subțire bărbatul ține mâinile pe volan sub același unghi din care începe mângâierea ta aceea care coboară sub sâni nu mă întreabă unde vreau să ajung cum nici tu nu m-ai întrebat unde vreau să ajung când ne-am aruncat spre lumea largă, de mână mi se face cald se simte miros de pământ îi privesc mâinile albe, mate, continuate cu mâneci de un alb impecabil de cămașă apretată ieșind din stofa neagră de costum impecabil și nu mă pot gândi decât la cămașa ta albă, șifonată cu mâneci desfăcute, care ne îmbrăca pe rând și la mâinile noastre la urmele degetelor celuilalt mi-e somn ploaia devine zăpadă, drumul e tot mai greu de văzut atent, foarte calm, șoferul privește doar înainte și nu mă pot gândi decât la ochii tăi privindu-mă până când ne transformam în râu de argint curgând împreună, undă după undă printre ceasuri de noapte lumini tot mai puține tot mai rare clădiri nu-mi dau seama unde suntem șoferul privește doar înainte conduce impecabil cu mâinile lui impecabile un taxi de un galben fără viață aș vrea să mă apropii de el, să-l întreb unde să-l întreb de ce nu mă pot mișca prin oglindă bărbatul din taxi mă privește cu ochi întunecați fixați în orbite întunecate adâncite sub fruntea albă ca o pânză de învelit trupurile coborâte în morminte mânecile apretate strălucesc ori de câte ori întâlnim câte o lumină pe drum și eu nu mă pot gândi decât la lumina dimineții din fereastra noastră șoferul conduce impecabil cu mâinile lui impecabile și nu-și ia privirea din ochii mei din oglinda retrovizoare unde fără să vreau îl privesc și de unde nu pot pleca
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate