Tu, Ioan (și tu, Ioană)
Las semn de carte, aruncat
Spre poarta ce-mi tot cere vamă,
Un loc de dat cu capul
Mai pătrat.
De sub pleșuvul meu dovleac
Plin de semințe aiurii
Închin în timp ce râd și tac
Desperecheate poezii
Cui? Vreunei bile din abac
Și găurii din sulă
(Și ea, asemenea, un ac)
Îmi fac năvoade și le-arunc
În dimineți cu val egal
Număr suinii ce se strâng
Pe ăsta platou continental.
O bilă
Pentru
Fiecare
Silă.
Mă strâng pereții puși pe gură
Și muzica pe ton răstit
Aici e lesne-un pas greșit
Când calci vreun dezacord
Sau pe vreo ură
Îi apa rea și rimele-s pe sponci
Iar între atâtea eu-ri cu aldine
Fac loc la orci, fac loc la porci
Ca să nu fie rău,
Să fie bine
Las loc acestor regi ai nimănui
Pe care lumea n-a putut
Să-i mai încapă
Domnițelor balene fără pui
Să se îmbete cu vers alb
Și apă
Așa se face că-mi strânsei
Maculatura
Și hotărîi s-o duc în port
La reciclat
O să găsesc eu barja poeziei-tura-vura
Ce n-o încape-aci
Caietul de curat.
Și voiajor al notei Re, din vers
Eu, rătăcit pe-acest tărâm advers
Iau relevment la prova și travers
La un Ioan, la vreo Ioană
Să mă ajute la înot,
La mers.