Ȋn absența fericirii, care să umple umorile și golurile, suferința nu este împiedicată să scormone în goluri și să le transforme în genuni, pe care spiritul le căptușește cu rețele moi, cerebrale și elastice, pentru ca psihicul labil, în care aruncă cu bulgări suferința, să nu se dezechilibreze și să se strivească în genune.
Blazarea este starea celui dus de curent înspre cascada înfricoșătoare a deznădejdii.
Dacă toți am fi răsfățați de bună-stare, prosperitate și belșug, fericirea ar avea caracteristicile bogăției, ar fi lipsită de substanțele iubirii, vocației și ale bunătății, și am fi dominați de un orgoliu colosal.
Iubirea desăvârșită are forma unui pătrat perfect, o găsești răspândită pretutindeni în spațiile ființării, și își creează propria planetă, în care au acces numai îndrăgostiții, pe când ura s-a fixat în tina vâscoasă.
Când suferința devine execrabilă, promiscuă, greu de îndurat și lugubră, să o răstignim de structura verticală a ființării, căci suferința suferinței aduce bucurie și veselie celor ce au cunoscut râsul sardonic, sinistru și grotesc al ei.
Prin iubire secretele și tainele se dezvăluie, nu rămâne nimic necunoscut în sufletul ce și-a dublat mărimea, căci iubirea la actele căreia participă integral îndrăgostiții, aduce beneficul în proximitatea ființei.