agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-13 | |
Joia Mare are, pentru mine, o semnificație aparte. O întâmplare petrecută în această zi mi-a marcat viața. În urmă cu 40 de ani, a fost Joia Patimilor... mele.
În Valea Jiului se obișnuiește (tot mai rar, e drept) să se puște cu carbid. Obiceiul își are originile în trecut, dar este denaturat. Pe vremuri, după cum îmi povestea bunica, tinerii adunați în jurul focului, strigau diferite texte în versuri, cu dedicație. Primeau răspuns, tot în versuri. Aceste replici începeau cu formula „Auzi, Mărie, auzi!...”, de unde denumirea de azi a obiceiului: „aujmăre” (habar n-am dacă așa se scrie, dar știu sigur că așa se rostește). Copii fiind, ne pregăteam minuțios pentru acea zi. Adunam, în holdă, lemne, cizme de cauciuc rupte și tot ce găseam. Problema era că nu prea găseam, ca azi, lucruri inutile, care să fie arse. Băieții mai mari făceau rost de o țeavă și de carbid. Nu cunosc procedeul, dar știu că, atunci când pușcau, se auzea o bubuitură infernală. Satul era luminat de zeci de focuri, iar bieții câini nu dormeau toată noaptea, din cauza zgomotului. Eu mergeam la pușcat cu Petrică și cu Sorin. De fapt, n-am apucat să merg de multe ori, pentru că, de la întâmplarea despre care o să vă povestesc, nu mi-a mai ars de așa ceva. Mi-au ars, atunci, părul, genele, sprâncenele. Nu voi uita niciodată mirosul... Nu mai știu care dintre camarazii mei mi-a spus că, dacă mă uit un pic pe țeavă, îmi dă un tractoraș decupat din abecedar. Inițial, n-am vrut, dar dacă a spus că „numai un pic”, am acceptat. Spre norocul meu, țeava a bubuit înainte de a ajunge lângă ea. Oricum, eram destul de aproape. Îmi amintesc zgomotul, mirosul și niște rotocoale colorate pe care le-am văzut. Cred că așa arată stelele verzi. Îmi mai aduc aminte că m-au dus acasă (casa era la câțiva metri) și că i-au spus mamei: „Tanti Leana, hai că orbi fata!”. Ai mei m-au dus la spital, la Petroșani, dar n-am fost consultată imediat, pentru că, acolo, mai erau câțiva năzdrăvani în aceeași situație. Spre norocul meu, m-am ales doar cu o pată roșie, pe ochiul stâng. Medical, se numește leziune traumatică. Pe înțelesul tuturor, i se spune semn de bună purtare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate