agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-21 | |
Spleenul îmi zgârâie timpul propriu, și din el țâșnesc secrețiile, îmi sfâșie sufletul și din fâșii elastice face un arc, cu săgeata plictisul, trage cu arcul și săgeata se înfige într-o biserică de lemn, iar din gaură se prelinge sacrilegiul, care caută să străpungă pereții bisericii, să pătrundă în interiorul ei, și să-i prefacă prin transsubstanțiere substanța sacră în substanța anatemei.
Iau spleenul și îl curăț de hidosul care căuta să-mi prefacă estetica arhitecturii ființei într-o statuie inestetică având forma calvarului. Plictisul s-a săturat de el însuși, ar vrea să aibă consistență de efervescență stenică, care modelează entuziasmul. Plictisul a transpirat în exces și transpirația are efluvii de stagnare, de îmbâcseală și de mizerie, din care plictisul și-a făcut înveliș, iar la antipod armonia are miresme mirifice, inducând asociații cu miresmele îmbătătoare ale fericirii. Plictisul activează durerea ipohondră, însoțită de o aprehensiune echivocă. Să facem un sandviș cu substanța plictisului, cu care să hrănim suferința bulimică, iar când plictisul zvâcnește sincopat, l-aș mesteca cu ură și apoi l-aș înghiți. Plictisul e un spleen estetizat, însă miezul său e consubstanțial cu spleenul, urâtul inestetic aduce negativul în funcțiile creatoare ale inspirației de natură spirituală, ne îmbie să nu facem nimic, să înconjurăm realitatea proprie cu timp încărcat cu hiatusuri, și astfel aceasta din versatilă devine stagnantă. Când plictisul decade în blazarea deprimantă și degradantă, renunțarea acaparează umorile ființei, și se impune să-i micșorăm efectele și consecințele nefaste, prin interacțiunea ei cu forța volițională. O viață anodină înfășurată în fadoare, are echivalențe cu plictisul degenerescent, având apetență la inerție și inactivitate, căci atunci când faci ceva ce te pasionează, când scoți vocația în stare latentă la suprafața vieții tale, și când îți creezi complexitate prin ramificațiile existenței, plictisul dispare și odată cu el dispar stările neplăcute, pe care le-a generat, și veselia te întreabă dacă îi permiți să îți conducă viața, fiind similară cu entuziasmul și optimismul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate