Un om pasiv este tolerant cu lenea sa, o lasă să pună stăpânire pe corp și privește cu ură și invidie hărnicia, știind că nu poate s-o dobândească. Singura calitate a lui care are sursa letargiei, este calmul, căci omul pasiv nu este violent, fiindcă violența necesită o mișcare sincopată din interior în exterior, iar mișcarea în cazul omului pasiv trece în nemișcare.
Un om pasiv pus în fața unui ideal de care nu este indiferent, se gândește mai întâi la efortul necesar pentru ca idealul să se concretizeze și nu la efectele lui benefice asupra ființei sale.
Omul conștient de gândurile sale le ierarhizează și apelează la gestalt, iar conștiința sa îi modelează realitatea proprie, căci omul conștient face din responsabilitate o calitate, asumându-și erorile, greșelile și gafele, care contribuie la creșterea experienței de viață.
Omul inconștient caută să-și reducă haosul și entropia care îi imprimă vieții mișcări browniene, însă inconștiența sa țese un păienjeniș peste realitate în care i se prind convingerile având echivalențe cu elementele ce formează obișnuința și cotidianul.
Omul blazat vede în viață numai zădărnicii și în renunțare o soluție la criza existențială, voința sa s-a coagulat în jurul 0-ului, ambiția s-a surpat lovită succesiv de vicisitudini, renunțarea sa a atins punctul critic dincolo de care îi este amenințată supraviețuirea, căci spiritul și rațiunea i s-au redus dramatic în favoarea instinctului care și el a devenit zgrunțuros.
Efortul ce are similarități cu energia și reziliența, nu mai poate fi sustenabil de acestea din urmă și omul blazat își poartă înlăuntrul său, bulversat de haos și discordii, stigmatul neputinței, slăbiciunii și deșertăciunii.
Omul blazat se aseamănă întrucâtva cu un om pesimist, însă omul pesimist apelează la forța imanenței, chiar dacă vectorul ei este orientat înspre negativ, iar gândurile lui vibrează pe frecvența întunericului care are substanță de distopie, pe când omul blazat și-a pierdut voința anihilată de defetismul degenerescent și degradant.
Omul blazat renunță la viața efervescentă, dinamică și febrilă și locuiește în nefiindul viu, însuflețit palid, timorat și fragil de un sine având o energie minusculă.