dorul de tine, ca dorul de un ocean
în care nu știu să înot
când culorile nu mai contează
tot ce se aude e doar vuietul
apa atinsă
cufundată în brațele ce mă țin atât de strâns


unde sunt toate acele repere solide ale zilei
nicăieri, doar porți pe care se poate intra
doar singurătăți inexistente acum,
într-un fel de ciudat cerc al căldurii
dorul de tine,
rătăcită în adânc, precum o tulbure undă
printre umbre
îmi pierd respirația.