cât greu e-n pasul depășit de soartă
când rogi uitarea să-ți pună pupila pe vârf
auzul să-l ascundă în placentă
de moarte
și să-ți lipească fruntea de orice –
om să nu fie

apa se-îmbracă în vânt
adierea ia forma degetelor
pământul tot se lipește de lună
și-n golul lui
sar de pe un nimic pe altul
până uit
de ce port în plete
același
cuvânt…

31 Mai 2017