agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-06-01 | |
Ai venit pe lume țipând! Nu de fericire. Nici de tristețe. Ai salutat – poate – în felul tău, descătușarea.
Ai făcut primul pas, atunci când ai crezut că de la înălțime lucrurile pot fi văzute altfel. Te-ai înșelat și te-ai aplecat după ele. Apoi, ai învățat să alergi după tot ce părea că se mișcă și după visul tău. Dar, te-ai oprit de multe ori, înghesuind lacrimile în buzunarul rupt de prea multe ne(înțelesuri). Ai reușit să citești printre coperți și, mai târziu, în ochii oamenilor. Ai adus cerul pe pământ, ai înălțat copacii în alte universuri, râurile le-ai făcut să curgă invers. Doar că, uneori, păsările ți s-au înecat în ele iar jucăriile de pluș n-au știut să se agațe de mal. Și le-ai pierdut. Ai crescut repede, mereu cu dorul de ceea ce ai fi putut să-ți cumperi dacă ar fi fost pușculița mai mare. Și… chiar dacă acele lucruri le-ai avut mai târziu, nu, nu aveau cum să semene cu cele de sub pleoape. Nici oamenii, oamenii la înălțimea cărora ai vrut să ajungi, nu erau ca în visul tău. Dar, ai plecat pe vârfuri, lipindu-ți oftatul doar de urechea dreaptă. Și-ai încercat să ajungi tu acolo. Greu. Dureros, uneori. Ai devenit o entitate pentru care soarele era mai bătrân iar zilele prea scurte pentru a-ți întoarce mereu capul în urmă. Și ai mers înainte, des, uitând cine mai ești. Când te-ai simțit mic, neputincios, alienat - aici sau prin alte părți -, ai căutat, în podul gândului, baloanele copilăriei. Dar, ți-ai amintit că le-ai spart, la sfatul unora care nu agreau zborul. Și ți-ai înghesuit capul între umeri, devenind mai mic cu o vertebră. Câte una pentru fiecare an. Anii au trecut. De-acum ești… adult tânăr – doar, părinte sau bunic. Dar, ți-ai scuturat neuronii și ai coborât fără baloane pe treptele acelea îmbrăcate în pânză de păianjen. Ai găsit scăunelul de brad, undeva, într-un colț și ți-ai răsfoit nestingherit… neliniștile. Până când luna s-a urcat la locul ei iar pământul a început să se rotească în același sens pe care îl știai din povești…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate