cu norii grei răsfrânți în ea
era atât de tristă marea
mugea ca o colosală dihanie în somn de coșmar
era prea devreme la ceasul acela din zori
să mai fie cineva pe faleză
venisem doar s-o întreb... că plecam...
o noapte cu gură de val mușcase nisipul din mal
acum era nemișcată știam
că între algele aduse pe plajă
căluți și ace de mare cu scoici și garizi agonizau
undeva în port un vapor
răgea ca un bou sub cuțit de casap...

o pală de vânt
în nări miros ca de moarte și-n gură gustul sărat
departe în larg o geamandură
trist legănându-se ca un copil de la orfelinat
pe ea din înalt un pescăruș s-a oprit
și-a țipat oare de ce atât de insistent și lugubru...

eram tineri atunci și duși de trenul vieții am uitat...

as-noapte a fost furtună
să smulg o cucută crescută printre trandafiri
s-ajung a trebuit să-ți calc pe mormânt...
norii sunt grei și lumea e marea
mormântul tău geamandură și-mi vine să țip...