Au trecut multe zile de la Rusalii (azi e 21 iulie 2017), cînd mi s-a rupt proteza de gambă. Atunci mama m-a dus la o firmă de proteze și acolo am fost doar pentru a discuta cu un protezist, și mi s-au luat măsurători pentru proteză. Rusaliile au fost duminica pe 4 iunie 2017.Mi s-a spus la firma de proteze că durează cel mult o lună și proteza va fi gata și eu va trebui să merg să o probez. Protezistul i-a spus mamei mele că trebuie să fie ”tare” și i-a făcut un semn ciudat. Mama a hotărît să plătească o taxă suplimentară pentru ca proteza să fie gata în 2 sau cel mult 3 săptămîni. Iată că a trecut cu mult peste o lună și mama zice că trebuie să mergem acolo de-abia marțea viitoare. Între timp a venit la mine acasă în fiecare zi și m-a chinuit zilnic monstruos. M-a torturat oribil și în final, după multe nopți și zile de fu... încontinuu și după ce am rugat-o în zadar să îmi lase măcar vreo zi de odihnă și ea a refuzat am început de vreo cîteva zile să am coșmaruri oribile și insomnie și dureri grele de cap. Este oribil și nimeni nu vrea să vorbească cu mine, nici la telefon, deși nu am greșit absolut nimic toată viața. Ei pătrund peste gîndurile mele cu aceeași idee repetată din 2005 și anume că vor să mă omoare, iar acum mai ales că vor să îmi grăbească sfîrșitul și să se nască alt miel de sacrificiu în locul meu sau alta, sau cam așa ceva. Pe facebook am scris desigur în romînă și nu în engleză și prietenele mele din România îmi răspund parcă în mod batjocoritor în limba engleză. Cîteodată mă întreb dacă chiar absolut toți sînt nebuni sau nu, deși pare evident că da. Acum vreo două zile am văzut pe fereastră o umbră virtuală, deci o lumină puternică atrasă de mine, antropomorf, androgin, fugind dintr-un colț al ferestrei spre celălalt. În colțul din dreapta cum priveam spre el era lumină, deci umbră, dar nu l-am văzut ieșind, iar la stănga era o cutie neagră, deci lumină pe unde nu putea ieși. În loc să sting lumina cum ar fi fost mai logic, eu am apris toate luminile, ca și cum îl puteam respinge și i-am întors spatele, cînd de fapt lumina atrage tot lumină - și el era în virtual. Oricum nu am mai avut haluci- nații pînă acum.Apoi au dispărut stelele și luna noaptea la fereastră. Pooate am murit, nu știu, poate voi muri. Nici acum nu mai sînt stele și nu mi s-a întîmplat pînă acum. Noaptea asta au apărut niște pocnete ciudate în camera mea și nu mă lasă să dorm. M-am uitat acolo unde pocnește și nu e nimic. În fiece zi afară sînt oameni sau copii care urlă, mai ales pe seară și noaptea. Trupul mi-e mușcat de ceva invizibil în fiece seară de cînd am văzut umbra. Cu cîteva zile mai înainte mama mea, care mereu vorbește urît și lucruri rele, mi-a spus că a auzit în mass-media ceva despre luna neagră. Eu abia înțelesesem singură ce e luna. Abia azi am descoperit că eu vedeam mereu aceeași realitate, în timp ce oamenii ceilalți aveau diferite viziuni, în funcție de creierul prin ochii căruia vedeau sau de un spirit suprem care le așeza Maya sau aparența în fața ochilor, în timp ce adevărul ideal, logic și simplu și curat nu avea cum să li se arate, deoarece așa e construit creierul omenesc - o lume virtuală, care e în spatele lentilei așa zis convergente a cristalinului și umorilor din globii oculari, după cum e scris în manuale de biologie. Mai apoi lumea din ochii omului ajunge tot invers după cum spun unii pe creier...Tot acum, în astă noapte neagră, vecinul de sus nu m-a lăsat să adorm prin învărtirea pe tavanul bucătăriei mele a unor roți grele ca de polizor. Apoi din nou pocnetele. Cred că și vecinul de sus e nebun săracul, dar poate că tot om este, eu nu știu sigur. Eu nu am fost niciodată nebună și nu am gîndit niciodată filozofie sau ontologie în mod particular fără rost, ci am fost o femeie cu simț practic, mereu în realitate. M-au torturat mult și apoi am văzut luna de exemplu și am înțeles fără să vreau.