mai simt uneori că devin țărancă adevărată
îi sînt datoare trupului meu care strigă
toate lucrurile din sat sînt cenușă subțire, amăruie
suflată în vînt
este iarbă rea în toată curtea
trec orele de-a valma, fără de rost
trec anii
eu plîng numai pe la chindie, cînd lumina
fuge de mine arămie cu solzi și aripi, eu nu sînt
decît o femeie îndrăgostită de copilăria ei,
m-am copilărit de-a binelea
sfoara traistei mă taie peste umăr și parcă e pîine caldă și grea,
și un ulcior gol pitit înăuntru
eu femeie moale și grasă, de mine fuge zîmbetul departe,
de mine singură pe drum în praf
cu pălăria de soare prinsă la gît,
cu urme de sudoare pe panglică
și umerii degeaba rotunzi, degeaba grei și rumeni,
o tîrîtură ca oricare alta care cîntă singură