ultimul concediu în tunisia
sahara
cămilarii cu șlapi
și noi doi îmbrăcați în anteriu
asemenea unor preoți / oficiam sub cerul liber
o altă formă de supraviețuire a dragostei
uitasem de pergolele despărțirilor succesive
până aici este teritoriul meu deci să nu te prind

eram gata să adun în palme
singurătatea de după viață a deșertului
să facem schimb
tu un pumn de nisip eu un pumn de cuvinte
osia caravanei se desfăcea din pielea aerului
fierbinte
exersam echilibrul precar fixând o peliculă luminoasă
mirajul
nisipul fotogenic închis în floarea deșertului
eu
frumoasă și tânără
împietrită în frumusețe ca și floarea
căutam să tai nodul gordian de semnificații ascunse
stam pe spinarea cămilei cu degetele încleștate pe cocoașă
sperii animalul
ți-am zis când ai început să-l lovești în coaste
dă în cămila ta
ai râs
ai râs și nisipul fulgera ca un blitz
expresie pură a deșertului magnetizat pe fața mea
din căști invizibile auzeam spaima
pic pic
în creier

sunt aici ca să mor pentru el și să pară sinucidere
femeie de plută peste valuri galbene
un altfel de miraj
sunt aici
cutie ticsită cu iluzii
îmi ies prin ochi
pe gură
ca un lapte subțire
udă gâtul acestui pustiu

bărbatul pentru care aș fi vrut să trăiesc
râde
lovește în continuare doar în cămila mea
uman
deșertul
își lărgește aureola
mă vrea
de-acum căutați-mă în praful cosmic
în praful luminos din toate nisipurile spulberate
m-am împăcat cu pruncul și leșul care-am fost cândva
printr-o singură judecată