Nu mi s-a întîmplat niciodată să aberez, în afară de povestea mea despre astronomie de anul acesta. Acea ”erezie” a mea din primăvara trecută a fost cu adevărat singura mea deviere de la gindirea normală o viață întreagă. Deoarece nu am mers pînă la capăt cu supoziâiile și ipotezele și verificarea lor logică, ea a rămas ”in coadă de pește”. Gîndirea mea nu a fost eratică altcîndva și atunci eram extrem de obosită si mă simțeam rău. Dar de fapt era un fel de povestire SF destul de frumoasă pentru mine. Poate o voi rescrie intr-o zi.

O las baltă deocamdată, nu reușesc nici să o infirm, dar sînt mîndră că am schițat-o, chiar dacă e o prostie – am făcut multe schițe, dar geometria si fizica mea optică sînt la pamînt. Vedeam luna ca pe-o lentilă convergentă sau divergentă, posibil și cu oarecare putere de reflexie a luminii, nefiind corp perfect transparent. Imaginea poate fi virtuală în cazul în care sîntem înaintea focarului, ceea ce e posibil – putem spune ca luna e aproape de pamînt, dată fiind influența ei asupra apelor, mareele și ploile. Imaginea lunii ar putea apărea invers în cele două emisfere sud și nord, fiindcă oamenii și obiectele stau invers, cap în cap. Se observă clar că noi vedem un corn al lunii in litera C de exemplu și ei unul in D, invers. Nu pot verifica toată imaginea, nu am destule cunoștințe. Oamenii văd prin Lună ceea ce există în cealaltă emisferă. Luna poate fi un corp lichid sau semilichid mare, care atrage apele oceanelor, fiindcă picăturile de apă se atrag reciproc (picăturile de mercur se resping) și luna insăși se menține sferică prin forța tensiunii superficiale și prin forțele centrifuge în interiorul sferei pămîntului. Soarele este un curent electric datorat magnetismului terestru – între cei doi poli – conform legii inducției electromagnetice – care e reciprocă. El aleargă iute, fiind mic, in jurul pamîntului, aproximativ pe o linie (elipsă sau cerc) aproape de ecuator, în planul ecuatorial, intr-o zi terestră. La ecuator e mereu vară, dar pamîntul imens față de soarele care se rotește iute în jurul lui la ecuator, se mișcă fata de planul ecuatorial astfel încît apar anotimpuri si zone geoclimatice – acestea apar perfect în teoria mea la prima vedere. Această mișcare de hopa mitică a pămîntului se explică tot prin greutatea și magnetismul polilor. Un magnet în cîmp electric se rotește. Creierele ființelor vii au și ele capacitate electrică și magnetism. In cazul eclipsei Lunii, poate fi luna acoperind soarele și astfel nu mai avem cum vedea prin lună dincolo, fiindcă ne uităm exact in soare. Cînd privim in soare ziua tot negru vedem, dar nu prin apă, de aceea doare. Sau la eclipsă ne aflăm chiar în focarul lentilei și nu se formează imaginea, etc. Dacă așa e, atunci pe partea pămîntului opusă eclipsei de lună ar fi o strălucire mai mare a soarelui. Eclipsă de soare eu nu am văzut, cînd a fost la noi mi s-a părut lumina la fel ca înainte. S-ar putea să fie luna in fața soarelui ziua și atît, apele lunii nefiind în stare să acopere toată strălucirea. Luna crește sau scade aproximativ într-o lună terestră, aratînd mai mult sau mai puțin din cealaltă emisferă, in funcție de poziția ei relativă. Cînd e plină vedem totul. Orbita ei este mai greu de văzut pentru mine acum, poate că e într-un plan perpendicular pe planul ecuatorial, sau altcumva, numai aceasta nu pot vedea în tentativa mea de infirmare a teoriei mele. Nici luna pe care o vedem uneori ziua - doar petele ei - nu infirmă teoria mea. 

Așa precum există yotta și yocto, precum există minus și plus, aș putea crede că două teorii, sau două paradigme de cunoaștere, perfect coerente si exhaustive pot fi adevărate ambele, așa cum negrul si albul sînt adevărate. Numai că teoria mea nu e perfectă sau completă.

Erezia mea mi se pare o poveste simplă și frumoasă – nu lasă loc lăcomiei, egoismului, setei de putere a idioților, înseamnă comunitate sau societate de oameni într-un sistem, cooperînd, și iubirea nu mai e vorbă deșartă. Este o teorie simplă pe care o pot gîndi și copiii. Unii ar putea spune că în teoria mea oamenii s-ar simți închiși și triști, neputincioși, cînd în realitate teoria mea e mai optimistă și bună și luminoasă – probabil și alții au gîndit la fel înaintea mea, dar eu nu știu cine – teoria mea i-ar face pe oameni să aprecieze ecologia și echilibrul sistemului mai bine, ar avea mai mult respect unii față de alții – teoria oficială este egoistă și vanitoasă și, dacă gîndim din punct de vedere ontologic, e mai greu să ne imaginăm infinitul din teoria lor, pămîntul aruncat în spațiu și omul stăpînul lumii cu creierul împrăștiat la infinit. Singura problemă este ca sînteti obișnuiti de milenii cu teoria lor, chiar daca nu o puteți dovedi. Nici eu nu o pot dovedi sau infirma pe a mea, dar e mai frumoasă și mult mai simplă. Probabil falsă. Dar o altă lege este că de fapt se întimplă ceea ce e necesar în orice sistem, deci teoria lor e necesară și a mea nu. Erezia mi s-a intîmplat într-o noapte cînd priveam luna și încercam să înteleg, cu mintea mea slabă de femeie, de ce se vede și ce se vede la noi exact invers ca in emisfera sudică, și de ce se spune fața nevazută a lunii; apoi am dezvoltat restul teoriei. E posibil ca unii să considere că teoria mea implică un om prea resemnat, dar eu cred că nu e așa, mă tem ca ei se inșeală, adică de fapt omul nu e niciodată ”resemnat”, indiferent de orice. Repet că aceasta a fost singura mea teorie falsă poate elaborată întreaga viață, dar de fapt consider și acum că un lucru e cert – înțelegerea bazelor astronomiei se face mai ușor empiric plecînd de la Lună, ceea ce în școală nu mi s-a spus, doar se turnau cunoștințe în caiete, deci această teorie e utilă pentru simțul critic logic cel putin. Mai putem adăuga cum se vede luna la poli vara sau iarna, ceea ce eu nu am gîndit încă, etc. Oricum, nu am reușit să infirm această ”teorie” a mea, de fapt ipoteză. Îmi amintesc că în copilărie mi-au spus că nu am vedere în spațiu și că fetele de obicei nu au.

Încă o dată afirm că cred că aceste lucruri au fost gîndite și de mulți alții înaintea mea, dar eu nu am citit istoria astronomiei, care nu pare a fi o știință ”logică” precum astro-logia, care este legată logic de corpul și mintea omului. Astrologia poate nu este precum chimia sau fizica o știință naturală, spuneam doar că este logică legat de avatarurile omului și istoriei omenirii, la fel cum sunt și mitologia, psihologia, arheologia, și în general științele derivate dintr-o logică secundă. Poate greșesc, fiindcă omul pare micuț în geo-logie, care pare o știință primă, dar totuși e un conglomerat de fizică, chimie etc. O știință pluridisciplinară sau o știință de graniță este o logie, o logică secundă. Nu am aprofundat prea bine clasificarea științelor în studiul meu, deci ceea ce am scris aici e mai mult o aproximație. Fiindcă biosul este intim legat de om în sistem, putem spune bio-logie. Cunosc desigur simbolurile și denumirile mitologice și antropologice ale corpurilor cerești, modul în care se botează o stea. Despre stele nu am vorbit, evident ele ar fi în acest context cioburi, spărturi, oglinzi mici și puternice pe bolta cerească. Constelațiile după cum știți intră în teoria mea, fiindcă cerul verii se mută puțin și devine cerul iernii, ca în mișcarea aceea de hopa-mitică despre care vorbeam. Oricum, dacă dvs. ați găsit lacuna sau contradicția sau infirmarea teoriei mele, îmi puteți comunica, îmi dau seama că poate greșesc. Mulțumesc că ați citit și așa, încălecai pe o ghiulea ca baronul Munchausen, ca să mă arunc în mările Lunii să mă răcoresc. Poate chiar în mare serenitatis...