Domnule teolog,

tot ceea ce îmi spuneți pare logic și de bun simț,
dar, înainte de a ajunge la concluzii definitive,
vă propun să medităm puțin
la inscripția ”Fumatul reduce fertilitatea!”
pe care o putem găsi pe foarte multe din pachetele de țigări
care circulă încă liber prin zilele noastre.


Vă întreb:
Există oare un motiv mai bun,
mai uman
pentru a-l încuraja?
Nu credeți că fumatul în biserici ar putea aduce puțină alinare
în ceața de acolo?


Nu a spus oare Hesiod,
chiar în debutul confruntării sale literare cu Homer,
de la Chalchis, capitala Insulei Eubeea,
spre deliciul întregii asistențe,
că cel mai bun lucru pentru om este
să nu se nască
iar dacă s-a născut,
să plece grabnic către poarta Hadesului?

Cu cât vom fi mai mulți
cu atât regulile gramaticale vor conta mai puțin,
stimate domnule teolog.

Mă văd obligat să vă reamintesc că
în argumentația dumneavoastră ați omis
mai multe lucruri și fenomene
absolut reale,
care există în aceeași măsură în care noi,
cei care dialogăm acum,
existăm
și care au impact nemijlocit
asupra chestiunii pe care încercăm să o elucidăm.
Acestea sunt:

zâmbitoarele orhidee-maimuță,
aburul rezultat din respirația unei prune,
peștișorii-pilot ai maiestuoaselor balene albastre,
tusea productivă,
mesajul electronic pe care l-am primit recent:
”Instituția Preșcolară Izvoraș urmărește pagina ta RFI Republica Moldova!”,
invazia oilor-flamingo,
sindromul copilului albastru
(generat de boli cardiace cianogene),
corupția care există la Institutul Cartofului din Brașov,
apartamentele de bloc zugrăvite de studenți la trompetă,


și, mai ales,


pomul de iarnă din sufragerie
cu globurile lui din care,
adesea,
gravide cu dinți ascuțiți,
plutind în ceva care ar putea fi lichid amniotic,
îmi zâmbesc galeș.


Domnule teolog,
pe lumea aceasta,
pe care ne-am ivit neîntrebați,
există neastâmpărul geriatric și moscul de zibetă,
mătuși cu mănuși care adună strugurii de pe toate strungurile acestei lumi,
un titirez pe nume Leibnitz, în rotire rapidă pe creștetul meu, care încearcă să-mi sfredelească țeasta,
lumea exterioară mie, care se manifestă prin:

1. mașini blocate la semafor
2. șoferi încruntați
3. copii gălăgioși ieșind de la școală
4. chipuri moarte intrând și ieșind din metrouri

o călimară congelată,
și ”Ruheena” - un nume de fată, în urdu (limba oficială din Pakistan) care înseamnă ”Parfum dulce”,
soarele contratenor și pionierozaurii aferenți,
cohorte întregi de savarine împușcate,
Alopecia Seboreică,
Fazanul tenebros și Tuta absoluta
(dușmanul de moarte al roșiilor de grădină),
fiorii de deznădejde din inima drepnelei,
capre mici care dansează în rochii de mireasă pe fundul acvariilor pustii,
Sfântul Sebastian sărutat pe răni cu sexul femeilor irezistibile,
în raftul cu ouă de la supermarket serii cuminți de câte 5 perechi de sutiene de carton,
șoferi obligați prin naștere să poarte la volan patine cu rotile și mănuși de sticlă,
bigudiurile Meduzei,
unda sonoră a căderii în iarba înaltă a unei biciclete de damă,
care ajunge la mine de undeva din Anglia secolului XIX,
asemenea inelelor stârnite de o piatră zvârlită în apă,


și peste toate,
”la canaille plumiêre écrivassière”
care notează înnebunită toate acestea.



Și mai este un amănunt, care probabil vi se va părea lipsit de importanță, dar care, privit dintr-un anumit unghi și într-o anumită lumină, v-ar putea fi de mare ajutor la completarea argumentației pe care cu atâta migală ați alcătuit-o:
În tabloul ”Betsabeea primind o scrisoare de la David” (școală neerlandeză, a doua jumătate a secolului XVI), Betsabeea (goală) se scarpină în talpa piciorului drept!
(Insist să fac această precizare pentru că la Campionatul Mondial de Lupte Mentale vor exista mereu nu doar învingători, ci și învinși).


În a doua parte a scrisorii pe care mi-ați făcut onoarea să mi-o adresați, îmi spuneți, printre altele, că:
”Între un filozof și un preot nu poate exista dialog fiindcă, pe de o parte, filozoful se consideră un mic dumnezeu, în timp ce teologul se consideră doar (sublinierea îmi aparține) un intermediar între om și Dumnezeu”

Este frumos și poate de bun simț ce spuneți,
dar trebuie să vă mărturisesc smerit că
de când merge sistematic la biserică,
mama mea devine pe zi ce trece mai abulică.
Poate teologia explica acest fenomen,
cu totul imperceptibil pentru simțuri?

Recent, văzându-mă că citesc, îmi spune, așa, din senin:
”Ai moștenit-o pe bunică-ta, ea avea hobby-ul ăsta”
Mă urmăriți?
Ați trecut prin experiența în care, atunci, la 18 ani,
când ești îndrăgostit,
asistente medicale te studiază gol,
apoi îți ordonă
și tu ridici cu două degete
penisul
pentru ca ele să poată constata
dacă poziția testicolelor este conformă cu standardele Armatei Naționale
?
Eu da.

Recent, a pus la geamul nou înrămat din bucătărie niște perdeluțe noi
care sunt absolut oribile
și în care, vă spun cu mâna pe inimă, nu mă recunosc.
De câte ori mă uit la ele îmi vine să vomit și să plâng.
Copilăria mea seamănă cu ele.

Totuși, nu-mi pot imagina viața fără ea.
(Poate pentru că de fapt nici nu există).

V-ați întrebat vreodată cum de drepneaua neagră
(confundată adesea cu rândunica),
poate petrece 2-3 ani, fără întrerupere, numai în zbor?
În tot acest timp nu atinge nici pământul,
nici crengile copacilor,
nici streșinile,
nici nimic:
doarme în zbor, se reproduce în zbor, se hrănește în zbor.
Cum?
După jumătate de secol de viață
am aflat în sfârșit că în engleză drepnea se zice swift.
Da: common swift!
Iar despre Jonathan Swift, așa cum bine știm, Cioran scrie undeva, negru pe alb:
”Întors acasă după cinci ani de absență și îmbrățișându-și nevasta, Gulliver leșină de scârbă. Venea din țara cailor și nu suporta DUHOAREA animalului uman. Omul pute, e un monstru puturos, iată concluzia lui Swift. Nu-i de mirare că a detestat sexualitatea și că a murit virgin” (Caiete, 1969-1972)

Există o legătură?
De bună seamă!
Și dacă biserica este unul din mădularele lui Cristos,
așa cum susțineți cu atâta convingere,
vă mai întreb,
cu îngăduința dumneavoastră:
de ce ar trebui să ne intereseze atât de mult modul în care a fost fecundată Maria?
Eu văd durerile facerii
pe chipurile tuturor femeilor din lume.
Chiar și pe ale fetițelor.
Atenția mediumnică cu care se îngrijesc de farduri...
De ce ar fi atât de interesate de farduri și vopsele
dacă nu pentru a-și masca nașterile?
Ochiul interior
tăiat,
retezat odată cu moțul.

Chiar acum, în timp ce vă scriu,
o floare de mac cu trup de limax
se târăște pe oglinda în care mă uit.
Cere mâncare
cere
uitare.

Domnule teolog,
o Poezie în care și-a băgat omul coada
devine pișat.
Iertați-mă,
dacă mai aveți ce ierta.

Cu plecăciune,
același,
celălalt.