Nirvana are similarități cu extazul, amândouă urcă înspre absolut și se despart de tern.

Ãsta e spiritul meu, sursă de expresivități poetice și de profunzimi ale reflexivității adunate în ani.

Tenacitatea și-a desăvârșit voința perseverării și în dârzenie s-a înfășurat.

Adevărul din mister scrie în paradigma esotericului transcendental preludiu.

Travaliul spiritului fecund conferă creației amplitudine.

Eludarea voită a adevărului ne deschide înspre minciună, falsitate și iluzie.

Potențialul artistului își desemnează din spirit, rațiune și cuget cerebral staf.

Revelația unui mister se concretizează într-o minune.

Epatarea unui om mic are ceva din aroganța unui om ignar.

Superioritatea se comportă cu înțelepciune și toleranță față de inferioritatea cu gânduri mici.

Ãsta e sinele meu veritabil și superior, iar non-eul în sine îl prefac.

Reactualizarea perpetuă a lui a fi încastrează ființa în veșnicia dată de nenumărate vieți.

Aura are nuanțe calde în cazul oamenilor buni și nuanțe reci în cazul oamenilor răi și avari.

Temerea este o aprehensiune în care s-au încuibat anxietatea și angoasa prefigurând o ușoară psihopatie.

Ãsta e eul meu care are propensiune la lucrurile ce sunt pe măsura lui, înnegurând mintea.

Căutarea fericirii, a perfecțiunii și a absolutului, dă valoare și statut de zeu unui om.

Uimirea în fața unui mister dă apoteoză zeului.

Letargia preface hărnicia într-un elan caduc.

Imaginația poetului preface poezia în fizionomii diverse ale unui singur ego.

Prietenia scoate la iveală tot ce are omul mai bun.

Sărbătoarea vieții face posibilă o fericire cu miez sec.

Anomalia unor gânduri induce comportamente aberante și ridicole, care îl îndepărtează pe om de la bine.

Sănătatea se inoculează într-o minte rațională, trează.

Ãsta e sufletul meu, ce încorporează o țară, cu esența poeziilor arhetip.

Nerodul se crede sfânt când profanează luciditatea, iar când mintea îi zboară înspre elucubrații se crede înger.

Ãsta care scrie sunt eu, iar cel care mă observă din toate unghiurile nu poate fi decât propriul sine.

Tupeul persiflează timiditatea, iar îndrăzneala îi este tiz.

Ãsta care râde nu sunt eu, căci eu sunt atras de seriozitatea creațională presărată cu logici și coerențe.

Țipetele disonante și zvârcolirea dezarmoniei definesc suferința.

Imperfecțiunile crescute din erori flagrante devin inflorescențe morbide în nerod, iar eu încet-încet mă degradez.