ca niște copii ne-am unit degetele teoriile fără de vrerea Lor adevărul
apoi în cuiburi de sticlă pe îndelete limbile ni s-au amestecat
sărutul nostru aduna mulțimi îngrijorate aici nu era timpul aici nu era locul pentru asemenea respirație
se deșirau norii pe fețele noastre
gustul ploii frisonul ei ne aduna împreună
molecule din ziua de azi mirosul ei necesar
naiva lume nenivelată a poeziei ne-a îmbrăcat cu o fină armură
poate vom mai fi împreună poate nostalgia e clișeul nostru preferat
poate ascunși fiecare în apărarea liniilor care delimitează lumea ne vom absenta uneori împreună