pentru că tu mă faci genial și dragostea scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic, pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale nu mi-ar cădea pe umăr și carnea n-ar sfârâi în interiorul conștiinței unde ceva de origine divină nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună dar în cazul tău reprezintă felul în care ființa umană încearcă să treacă de probe. Pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt un întreg pe care nu-l poți împărți fără să inventezi alte religii, iată de ce ești singura în stare să spere, să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul iubirii umane, care de mii de ani lasă lumea mai bună .

ceea ce suferim împreună înseamnă o nesocotire a faptelor, o negare a conștiinței și-a dorinței
de-a fi centrul Universului, în ciuda a tot ce am suferit, fără să ne fi dorit, fără să ne treacă prin minte, iubirea profită de tinerețea noastră într-un fel primitiv, taie, despică, dezleagă, răscolește după orice ar duce-o cu gândul la mirosul cărnii de om, însemna fantastice înlănțuiri de concesii făcute naturii; atuul nostru constă în obișnuința de-a ieși în stradă nu pentru noi sau urmașii noștri ci doar ca să fim văzuți pe buza prăpastiei.

nu avem timp să ne speriem, coborâm încordați cu venele de la tâmple umflate, îngerul își face socoteala greșit, nu renunțăm la nimic din roadele mâniei care cresc, ne mănâncă pe dinăuntru, sparg prin palmele bătătorite de cât pământ trebuise să dăm acestor micuți, nevinovați care-l ajută pe Dumnezeu în lupta cu diavolul din care ne trezim ca dintr-o vagă beție, alături de ciungi, ologi, orbi și șchiopi sufletește, în locul unde și-au dat întâlnire suferinzii lumii pentu că, în mod implacabil, facem parte din cei care așteaptă să se deschidă cărțile cu numele noastre însoțite de cifra cunoașterii.

atunci fiecare s-a întors la cel pe care-l ajutase, i-a întins amândouă mâinile precum Trump la întâlnirea cu președintele Chinei : dragule, azi am bombardat Siria!