Vineri, 05 ianuarie, 2018, 11:11, Dublin

cum e să simți „la nivel primitiv” o dimineață ploioasă? e o idee bună. nu zic de cazan, zic de a simți primitiv, dar suntem atât de dificili încât mi-e teamă că nu vom simți mai mult decât frigul cum pătrunde în oase. voi ați pus bazele unui partid într-o joacă, o joacă naivă care vă descătușează și vă face liberi. cred că dacă ai face cazanul ăla de horincă pe tarlaua reginei, ai deveni primul pacient horincar-engleziastic demn de cel mai mare trofeu căzăncesc. problema e cu materia primă. adică pruna sau din ce faci horincă? n-am văzut pruni pe aici. doar meri. și ăia cam rahitici. va trebui să aduci tot din România. partidul vostru are mulți președinți, așa că nu vă duc eu grija. vorbesc de grija aia de pe umerii voștri.
miracolul e necesar. în viața fiecăruia, măcar o dată, a avut loc un miracol. treaba e că unii nu-l prind. holbează ochii și-i zic minune. sau altfel. oricum, treaba e că poți avea un miracol dacă vrei sau crezi în el.
irlandezii nu judecă. am învățat lecția de la ei. e una frumoasă. a sprijini cu un zâmbet o durere, este un miracol. adică să poți face asta, îți trebuie curaj. nu putere. puteri avem toți. curaj, doar unii. irlandezii nu judecă. așa am înțeles că joaca se face cu oameni fericiți, că durerile și tristețile altora nu sunt pentru paletele de tenis și nici pentru pantofii cu crampoane. dacă vrei să renunți la ceva, e ok. asta te face fericit? e ok și pentru mine. de ce m-aș opune renunțării tale?
bag de seamă că am început anul într-o manifestare de recunoașteri. nu-i bai. totul e bine dacă vine și săptămâna asta o furtună. știai că furtunile aduc fericiri? nu? îți explic altă dată, doar atât îți mai zic azi: important e să mergi în mijlocul furtunii cu inima deschisă și te vei mira fericit de zâmbetul tău larg de pe buze.