Sunt curioasă de un singur lucru – cînd a scris Ana Blandiana acest text? Trăim cu toții în aceeași matrice stilistică, cum spunea Blaga. Eu, fiind copil, trăiam în aceeași matrice stilistică cu poeta mai sus amintită. Acest lucru ne-a influențat pe amîndouă. În mod aproape cert că nu mi-a spus nimic profesoara de geografie, învățătoarea sau profesorul de desen, de fapt eram, cred, în clasele primare. Poate era vreun desen pe holurile școlii, nu știu.Textul Anei Blandiana nu cred că era în anii 70 în manuale școlare, dar nu mai țin minte precis. Am observat în fața casei, în curtea unde creșteam, cimentul spart și golul din trotuar era aproape aidoma hărții României. Știu sigur că am comparat acel pămînt gol cu harta țării și le-am spus unchiului și mătușii. El a rămas mai mult pe gînduri, părea descumpănit, iar ea a ripostat că seamănă mai mult cu România împreună cu Basarabia, dar eu nu am înțeles, fiindcă la școală nu învățam așa ceva. Pe dentistul meu îl chema Basarab, adesea ajungeam în gara Basarab, învățam despre Neagoe Basarab, dar nu auzisem de Basarabia și încă nu înțelegeam funcția de conectivitate a Logosului în general. Vecinii noștri, mi s-a spus mai tîrziu, erau basarabeni și acum mama s-a mutat în casa lor, casa veche au vîndut-o, fiindcă avea teren foarte mult și nu putea fi locuită. Mai știu sigur că eu însămi am comparat harta țării cu un buchet cu flori în glastră, dar nu pot fi absolut sigură dacă nu citisem pe fugă sau nu auzisem pe fugă așa ceva. Oricum, am fost influențată de aceeași matrice stilistică și, poate, indirect, de Ana Blandiana, care a devenit în liceu una dintre poetele mele preferate. O citeam și o recitam la un micuț microfon, mai am și acum înregistrarea. Oare când a fost publicat textul prima oară?

..................................
Am primit, din partea unei persoane binevoitoare, răspunsul că textul Anei Blandiana exista în anii 70 în manualul pentru clasa a IV-a. Oricum nu eram sigură, dar acum parcă îmi amintesc – asta explică de ce am reușit atunci să observ forma aceea de pămînt cu atîta ușurință, s-o identific. Mă miră puțin ce elaborate erau textele pentru cei de 9-10 ani. Oricum, frumos. Un alt aspect tot la fel de interesant e că ieri, după-masa, am privit cerul pe stradă – înspre asfințit era un singur loc gol – și ce credeți? Un nor cu nimb auriu semăna cu harta României, nu perfect, dar era oricum. Abia după aceea am găsit această postare aici (o postare pe facebook despre textul Anei Blandiana). Mereu mi se întîmplă la fel, de pildă azi-noapte nu am dormit și, ca mereu cînd nu dorm, pasărea ”mea” (una sau alta din cîrdurile din zonă) stă cocoțată exact pe colțul blocului care se vede de la fereastra mea. Există niște obișnuințe ale lucrurilor, niște forme în care ele toate se așază și făpturile necuvîntătoare asemenea – precum harta aceea în copilăria mea, precum pasărea dimineții etc. Și formele acestea desigur depind de Dumnezeu sau orice altceva înțelegeți prin lumea în Sine, spirit etc.
.....................
Fără vreo legătură directă cu cele de mai sus, ieri mă gîndeam din nou la glossa lui Eminescu. Întrutotul de acord cu versul – tu rămîi la toate rece -, dar, oare e bine spus ”privitor ca la teatru tu în lume…”? Răceala emoțională și afectivă, oricîtă cerneală a curs împotriva ei, este benefică și vitală chiar. Este sursa armoniei și echilibrului. Iubirea, în sens superior, nu animalic sau pasional, provine tot din spirit rece. Înseamnă acceptare senină și lumină. Numai fiind reci putem interveni eficient pentru o cauză dreaptă sau ceva bun și eu cred (încă): omul e bine să nu fie pasiv ca la teatru în viață, indiferent la bine și rău – nici zeii nu sînt așa în povești – dar stoic și spectator rece, da, poate fi. Știu că și actorii sînt reci, dar în ”rîndul” lumii mai sînt și lucruri care contează. Și-apoi, diferența dintre actori și spectatori e mică adesea. Și unii și alții sînt sinceri de fapt. Cel mai bun actor e poate cel mai bun spectator și reciproc.