am învățat că mereu învăț ceva, apoi uit. că orice faci bun pentru cineva se întoarce împotriva ta. am învățat că nu există prieteni adevărați, nici păcate și nici blesteme. am învățat că fericirile sunt întotdeauna strivite de alții și că plânsul tău rămâne mereu un secret. am învățat creativ și periculos, dar am uitat să țin minte lovitura cea mai de seamă, așa că uite-mă: un pasiv inocent pe un drum care presimte. presimt rănile și vicleniile. nu mă apăr. tac. le tac. le întorc cu fața spre lumină și spun că sunt frumoase. cumințenia, cred cu ardoare, cumințenia în fața vicleniilor, este cea mai corectă armă. energia ta devine un calibru personal, al iubirii sau al acelui ceva pe care îl vei uita a doua zi, pentru că abia l-ai învățat azi.
niciodată n-am avut destulă putere încât să-mi imaginez o lume bună. lumea e lume. nu o pot ierta pentru că nu mi-a greșit cu nimic mie, ci lui Dumnezeu. nu o pot ierta, dar o pot iubi. cum poți iubi pe cel care te urăște? fără un răspuns la această întrebare: așa pur și simplu și așa degeaba. e de ajuns să te numești om, restul vine de la sine, din păcate și uitarea, iar asta nu e o calitate.
am învățat că mereu urmează ceva ce doar providența contează. haotic, nu?

Joi, 04 ianuarie, 2018, 15:58, Dublin