ascult ascult din ce în ce mai ‘gândurat
un vuiet îndepărtat ‘spăimântător de ocean
cuprinsă-i de fiori singurătatea-mi
închid ochii și retrăiesc noaptea aceea magică
în care în surdină visele ne cântau
și ne încântam unul pe celălalt
tu sonata lunii și eu nebunul din brent
undeva aproape lacul clipocea complice
venus cernea mister peste destine
orașul dormitând ne acompania la corzile iubirii
și noi dansam ca doi pescăruși în furtună
steaua imposibilei iubiri ne lumina adâncurile
de unde abisul ne deschidea marea trecere
pace în jur căci furtuna era în inimile noastre
ce haos ce nebunie ce minunăție
septembrie toamnă emoție amurg
amurg de viață de speranță și de fericire
iar noi… noi infinit de frumoși de tineri
lumea dispăruse planeta se prefăcea că doarme
doar tu și eu dansam dansam dansam
în picioarele goale cântul de lebădă
ochii tăi… da da și ochii tăi…
ce noapte ce noapte și câtă magie
respir și-acum mireasmă de sân amestecat cu ie
dacă mai poți te rog redă-mi-o doamne
doar cât o clipă și pentru ultima oară
ascult… ascult încordat depărtările
atât de singur ce mă fac până în septembrie
și dacă… dacă nu mai vine