În limbajul societății actuale invocarea unei anumite stări profund autentice fără a ține cont de măștile predefinite ale consumatorului de zi cu zi, cu improvizațiile lui, kitsch-urile lui, cu acea conduită ușor ironică la adresa formei care îi conferă un statut privilegiat de factură "pro bono umană" atunci când, cu nonșalanță, reușește să "cânte din flaut", este denumită paradox, ceea ce de fapt înseamnă același cerc vicios, o buclă cu aceleași confuzii de semnificații. În general, omului simplu îi plac jocurile logice inventate în picioare, puzzle-urile răspândite pe jos, forma de fier (a se citi gablonț) imperturbabilă, multiplă, multicoloră, perseverentă a unei realități dominate de cohorte dezorientate de propria dominație într-o dramatică "schimbare de elongație" mai puțin leonină și mai puțin provocatoare, excepțiile care conferă regulilor statutul de "kitsch" cu o profundă stare de satisfacție. Îi plac de asemeni detaliile, nuanțele, pompozitatea subtilă a unor diferențe de cult, comunicarea aceasta generoasă până la limita falimentului declarat incident la proximitatea gradului de siguranță. Și totuși... Contrar pedanteriei și reacției de negare a "siajului deschis de original", lumea se bazează în continuare pe starea de kitsch, o improvizație panaceu contabilizată într-un procedeu fals de recunoaștere, dând peste cap planurile concepute de marii artiști aducându-i pe aceștia în pragul colapsului. Să fie acesta ghinion? Să fie acestea "la Bocca della Veritá" care ar trebui să existe în afara acestui fundal ritmic, catacombe i(ni)maginabile printre rețetele de prăjituri și realitățile dominante? Nu încerc să atrag atenția într-un anumit punct, cum de altfel nu îmi place să cad nici în grația unui vorbitor de o eleganță desăvârșită dar, într-un mediu modest "carența de rafinament" ca semn emblematic pentru (ne)cunoaștere cu privire la artă, nu îl poate decât determina pe "omul-kitsch" să devină... și mai visător, încrezător în puterile sale (aspi)raționale.

Pardon me. Arta face parte din complexul tematic a ceea ce denumim "lux existențial", visul... e o manifestare a gestului unui simplu om (consumator original) iar dacă îl (de)prinzi, vă spun că merită să întorci capul.