nu pot să explic. nu pot să-mi explic săptămână în care
de obicei sunt frânt. întâlnirea mea de astăzi cu un sentiment
oarecare, pare să amenințe din nou seninătatea rolului trecător
pe care secunda de întârziere și-o asumă cu atâta fervoare.
(ce pare a nu fi întâmplătoare). mă gândesc și acum:
"o viață simplă garantează fățiș virtutea oglindită
în ochiul cerebral al câinelui în fața stăpânului". eu doar pot
să promit. și cred. o, da! cred! e atât de ușor să pierzi legătura
încât orice lasă impresia că stilul pe care îl abordezi
pare o imitație ruptă din capitolul unui roman în care
personajul principal ești chiar tu. mai există miracole.
mai există sentimente neștiute de nimeni
în asimilarea acestui nou început, lângă părul tău foarte lung
dezmierdat în lumina orbitoare a zenitului, acolo
cu sufletul ca o foaie albă cu filigram noi umplem
spațiul cu locuri pe care nu le-am atins și sunt
atâtea castele și dune de nisip încât abia reușesc
să devin o parte dintr-o linie frântă.