Mi-a intrat în ureche o urechelniță sau poate un fir de păr, ba nu, sigur e vorba de-o urechelniță, nimeni n-o să mă convingă că, așa, dintr-o dată a început să îmi vorbească urechea.
Cum? Nu vrea nimeni să ma convingă?
Mai bine! Altfel aș putea sa cred ca-s internată la neconvinși că numai acolo încearcă lumea sa te convingă de una, de alta. Dar sa revenim la urechelnițele noastre înainte să vină ăștia cu pastilele de dimineață.
Zice gângania către mine:
- Tu ai observat că tot ce scrii începe cu " eu am fost" sau cu "eu am făcut" nu vorbești decât despre tine. E plictisitor.
- Nu-mi place să bag nasul în treburile altora. De felul meu, încerc să bârfesc cât mai puțin.
- Cu asta se ocupă scriitorii, scriu despre alții. Dar e clar, tu nu ai cum să știi...
- Eu nu am de unde să știu dar tu, da. Uite, cine mă judecă! Eu scriu despre ce știu, nu-mi bag nasul in treburile altora. Ce știu eu, de exemplu, dacă domnul din față are o urechelniță în ureche. Eu, dacă te am, scriu despre tine, adică despre mine, adică despre mine cu tine...
- Aha, deci tu îți închipui că noi, urechelnițele, nu avem nimic mai bun de făcut decât să intrăm in urechile oamenilor? Eu m-am rătăcit că-s mai căscată!
- Ete, ar fi fost culmea să am și eu parte de o urechelniță mai acătării. Oricum, ar fi mai bine să ieși afară și să faci filozofie cu suratele tale, altfel te înec, am citit eu pe internet că așa se procedează, dacă-mi torn apă in ureche, te fac să ieși.
- Nu, mi-aș pierde timpul să fiu în locul tău, chestia asta funcționa cândva, acum niciuna din noi nu mai moare pentru trei picături de apă, luăm lecții de înot începând cu grupa mică. Dacă vrei să mă îneci ar trebui să ții capul sub apă cel puțin 10 minute.
- Să mori tu?
- Să mori și tu, așa e și mai romantic.
- Ajutooor! Vrea să mă omoare! Ajutor!
- Cine, doamnă? Cine vrea să mă omoare?
- Domnule doctor, astă noapte mi-a intrat o urechelniță în ureche, E nebună, vorbește într-una iar acum câteva minute a amenințat că o să mă înece...
- Urechelnița?
- Da, știu că pare un pic ciudat.
- Ah, nu e deloc ciudat. Și ursul meu polar de subraț mă amenință mereu că o să mă teleporteaze la polul Sud.
- Polul Nord.
- Sud.
- Nord, urșii polari trăiesc la Nord.
- Tocmai, vrea să mă simt ca un dezadaptat, să înțeleg cum se simte el la subrațul meu.
- Scuzați-mă, doctore, urechelnița mea vrea să știe cum v-ați procopsit cu ursul...
- S-a insinuat, nu știu cum și când. E o situație dificilă.
- Vă cred, nici eu n-aș ști să mă comport cu un urs polar... Credeți că ați putea să-mi scoateți urechelnița din ureche cu o pensetă, cu ceva?
- Sunteți sigură că doriți să o scoateți? După aceea s-ar putea să vă simțiți singură. Mie nu-mi place să stau singur.
- Pentru că sunteți bărbat. Bărbații de obicei nu stau singuri, algoritmul apariției și dispariției șosetelor din sertar le creează adevărate crize existențiale, dar eu vreau să rămân singură, scoateți-o, vă rog!
- Bine, sigur că da, nu mișcați capul o secundă, iată, ecco, voilla! Era un fir de păr, să știți.
- Ha, ha, doctore, credeți-mă era o urechelniță sub acoperire. Probabil rusească, zicea că știe să înoate.
- A, atunci tot ce se poate, spionajul e foarte tehnologizat acum.
- Așa că aș fi foarte atentă cu ursul de subraț, doctore!
- Ziceți că... în afacerea asta ar putea să se fi amestecat rușii?
- Nu știu ce să spun, știe să înoate?
- Da.
- Ce altceva mai știe?
- Mmm... Să clocească, îmi spusese acum câteva zile cât de mult îi place să clocească.
- Vai! Și asta nu v-a dat de gândit? Acum e totul foarte clar.
- Ce e clar? La ce vă gândiți?
- Domnule doctor, trebuie să vă anunț, cu tristețe, că aveți subraț un pinguin sub acoperire.
- Nuuu, nu e posibil, vai de mine! Nu pot trăi cu un pinguin subraț! Vă rog să mi-l scoateți, vă rog!
- Sigur că da, dați-mi penseta! Așa, nu mișcați mâna! Hop!
- Au!
- Un picuț! Gata!
- Gata? Nu pot să cred! Ce ușurare! După atâta timp, în sfârșit am scăpat de urs, pardon... de pinguin! Credeți că a suferit?
- Nu cred, în fond acum se va putea teleporta la Polul Sud.
- Că bine ziceți! Va putea să clocească, chiar.
- Sigur. Credeți că e prea devreme să-mi semnați externarea? Eu mă simt destul de vindecată, așa, fără urechelniță.
- Chiar acum o să vă pregătesc actele. O ultimă întrebare aș avea.
- Spuneți!
- Dacă totuși ne-om fi înșelat și nu era un pinguin ci un urs polar?
- Ah, în cazul ăsta se va întoarce la dumneavoastră. Niciun urs polar nu suportă să clocească la Polul Sud.
- Desigur, aveți perfectă dreptate.