Divinitatea și-a construit din univers infinit dom.

Realitatea Creatorului are substanță de veșnicie, perfecțiune și estetică absolute, iar universul îi este esența.

Epatarea maculează uimirea în fața superiorității cu egoismul cu tente noi.

Puterea, dacă stă în slujba binelui, trimite negativitățile și corupția în vid.

Timpul propriu în încarc cu vocația ce trimite platitudinea, non-valoarea și superficialitatea într-un imens zero.

Utopia pusă în exoteric elaborează doctrina idealurilor intangibile, strânse într-un principiu infinit și pur.

Lenea face din delăsare sistem de referință și închide pleoapele când hărnicia îi sare în ochi.

Stupiditatea colecționează absurdități din gândurile unui idiot.

Cel creat din materia defectelor nu sunt eu, modelat numai de calități.

Frica unora de furiile altora se înconjoară cu zidul umilinței.

Aversiunea față de cineva naște discrepanța dintre matricile existențiale.

Cumpătarea aș vrea să mi-o introduc în matrice, căci ar trimite nechibzuința în ireal.

Misterele, dacă s-ar transforma în adevăruri, ar conferi transparență transcendentalului.

Imanența este esența omului inalterabilă și indestructibilă, vegind omul ca un interior heruvim.

Sănătatea supusă unui catharsis divin, trimite boala în neant în timp.

Transparența unui om ignar se aseamănă cu vacuitatea unui zero.

Erudiția cizelează aroganța nonșalantă până ia forma unei inteligențe interacționând cu un ideal major.

Regretul că nu ai ales o altă viață, urmând alte puncte nodale, crește când viitorul se împuținează și trăiești în trecut.

Eliberarea de eurile predispuse la negativități și suferințe, iluminează, irizează și epurează sănătatea.

Libertatea o percepi în plenitudinea ei după ce ai cunoscut coercițiile și tirania asupra libertății gândirii, aplicate integral și deplin.

Empatia dintre oameni face să circule între ei, din păcate, atât fericirea, cât și suferința cu efecte funeste.

Supărarea, dacă devine cronică, anihilează veselia și încarcă zâmbetele cu substanța posomorelii inoculând stări aride.

Ursuzul transformă optimismul în pesimism, posedă o îndoială neagră ce face crochiul unui sceptic.

Neantul unei inestetici este populat cu dizgrațios, asimetric și urât.

Travaliul spiritului concretizat în acte creatoare fecunde, amplifică voința.

Minunea are echivalențe cu revelația unui adevăr capabil să creeze o nouă paradigmă peste spațiile vide.

Anomaliile și aberațiile se transformă în superfluu, echivoc și confuzie, la contactul cu un adevăr rezistent.

Iluziile ne mint frumos, unii știu acest lucru, dar le preferă unor adevăruri grele, căci de ele s-au agățat urile.

Vocația ce-și face din artă un sincretism, transcende tot ce e banal și plat.

Onestitatea dă consecvență cinstei și își găsește în omul drept apoteoza.