incurabil narcis îndrăgostit de sine
plin de speranță mă mai caut în oglindă
de voi mai afla cumva ceva din mine
dar n-are cine lumina să-mi aprindă

naufragiat pe submarinul ăstei vieți
port odiseea-mi prin nisipul de cuvinte
visând un far către tărâmul fără ceți
dor disperat de bezmetic fără minte

mă risipesc între sensuri fără sensuri
nu cred vreodată să ajung până la el
pustiuri mă devorează și ne’nțelesuri

în zămislire m-am vrut poemul cel mai cel
sunt doar o frază ascunsă între tâlcuri
pe care nemurirea n-o strigă la apel