lucrurile din trecut îmi dau echilibru
un fel de a spune că iubirea trece fără să-și caute prada

cu privire la faptul că-mi plac fanteziile
trupul tău pare aburul unei cești de cafea
cu zahăr atât cât trebuie să te țin în brațe
așa cum nu te-a mai ținut nimeni

pianistul pe care ți l-am adus de la bâlci improvizează un jazz
cu fracul petrecut peste coapse ca aripa unei păsări mari
simt că vrea să te cucerească dar distanța între note îmi dă timp
să respir
îmi asculți bătăile inimii și tot nu ești sigură

a nins prima oară iar orașul se pregătește de haos

mă privești de parcă ai citi într-o stea îndepărtată
buzele tale formează semnul infinit înseamnă mișcare
fără concesii
felinarul din stradă ne descrie perfect
precum lumina celor patru pereți între care trăim
și pe care mă pui să jur că n-o să fim săraci niciodată

privesc înapoi și nu-mi vine să cred câte lucruri nu ți-am spus despre mine
iarna asta mi se pare o grea renunțare
totuși
în sufletul meu aștept să nu vrei să vorbim despre trecut
stai ca un copil pe marginea unui lac cu picioarele-n apă
scuip nepăsător așa cum m-a învățat mama
nu sta în același loc

știm că nu te-ai înșelat când te-ai oprit să-mi răspunzi
mă simțeam ca o mașină parcată greșit
așteptam să fiu dat ca exemplu
numai de gândul că viața mea ocupă mintea multor femei
îmi era imposibil să scap
așa cum nici ție nu-ți vine să crezi că am uitat totul
înainte de tine

lucru ce nu mă făcea mai puțin vinovat