mă întorc în trecutul zilei de azi
am trăit foarte de demult & uneori foarte banal
atingând cu mâna infinitul depărtărilor
conversațiile cu ceilalți înlocuind
secunda și grăbind-o constat o patrie
care mi se așterne pe chip ca o biserică
mii de trupuri la mii de km distanță
din care viu e doar gândul unui trecut din viitor
arborele genealogic al tuturor celor fără de țară
crește în mine și se înalță colosal
fără răspunsuri doar cu întrebări
din cotidianul îmbălsămat prin spitale
îngrijindu-l pe samarinean
într-un alt fel de schimb de noapte
din care nu se mai iese decât în halatul alb al dezghețului
iarna-primăvara dacă nu se moare dacă nu se geme
dacă nu este durerea pe care s-o alini
din gene lungi neprefăcute
pumnul de medicamente izbește melancolia
o coboară din copacul primordial și o așează în infinitul alb
pregătită de drumul majestuos al vieții renilor
pot vorbi oamenii începuturilor
pot visa pot fotografia un fel de hobby al mai marilor minții
prea repede au fost toatele & surpându-ne
aproape pierzându-ne aproape acoperindu-ne
aproape ucigându-ne sufletele deschizând
fila de sequoia uitată în copilărie
ruptă de nămeții depărtărilor