știu bine pentru că a fost ziua mea
în faţa televizorului
primul pahar l-am băut pentru Anglia
altul pentru umanitate
și ultimul pentru Real Madrid

era un scotch de peste 12 ani vechime
ar fi trebuit să conteze

am început să ardem din cărți
nu știam de care parte a răului ne-a prins miezul nopții
nepregătiți

cineva se temea mai mult decât noi
îi auzeam respirația pe frecvența de 420 Hz ceea ce însemna că voia
să ne liniștim
iubirea nu avea altă șansă

ultimul a ieșit în stradă
lumina unei mașini se comporta ca o farfurie zburătoare
prelungirea sunetului care nu avea ce căuta pe trotuar mi-a băgat mințile-n cap
prea târziu
numărătoarea inversă ajunsese la ușă

din spatele cerului o voce făcea să mă cred unic
permite-mi să-ți arăt împrejurimile
i-am spus că mă interesează părțile bune
de zonele în care se pierd oamenii mă pot feri singur

la dispariția ceții
mâna începuse să-mi tremure
ca la atingerea unei găuri negre în jur s-au auzit pietrele
lăsate să cadă cu cea mai bună intenție
reprezentarea grotescă a unei sculpturi ce-ar fi vrut să anunțe sfârșitul
îmi afecta capacitatea de mișcare
dar tot n-am crezut

în rest
nu ne-am amintit de nimic