în pat, întins pe o parte, sprijinindu-se-n cot,
la ora dimineţii când încă e noapte,
îi privea chipul senin, în braţele somnului prins,
şi sânii goi,ghiciţi sub cerşaf ridicându-se
monoton, în ritmul respiraţiei calme.
poate privirea-i prea insistentă, în creierul ei limbic
trezi o alertă sau poate o altfel de stare,
că piciorul ei drept,alene ieşi la iveală,flexându-se
din genunchi, dezgolindu-se până-n şold,
în întreaga-i splendoare.

o privea şi nu ştia de e treaz ori e vis,dar asta
nu avea importanţă, luna sângerie de-afaraă,
cu razele ei trecând prin perdea, lăsa umbre
stranii pe trupul ei de sidef, pe gâtul expus şi pe faţă.

simţi în tot trupu-un frison, în el se trezea o
amintire-ancestrală, lup se vedea, bătrân, într-o
altă viaţă, oprindu-se, sub gerul cumplit, într-un huceag,
dimineaţa trezit,uimit să vadă lângă el dormind,
fără de grijă o căprioară...
părea atât de real visul că n-a îndrăznit să-şi privească
trupul de teamă să nu se vadă în blană de lup
ca atunci când,flămând, a muşcat.
s-a aplecat şi a sărutat-o pe gât. ea s-a trezit:
- mi-e frică să dorm cu tine, dar ce bine-am dormit, zise
şi-i dădu, ca o atingere de aripi de fluture, un pupic.

a întins mâna şi a dat drumul la radio, apoi, cuibărindu-se
la pieptul lui, lăsă să-i scape o şoaptă:
pupa-ţi-aş tălpile doamne...

la radio se spunea că e eclipsă de lună totală,
că e ziua îmbrăţişării, că o îmbrăţişare eliberează
în corp oxitocină şi serotonina,hormon al fericirii,
şi că e e mai în avantajul femeii, aşa că el, speculând
momentul,o strinse la piept: iubire te iert...

ea râde goală-n capot: eu plec să... vrei o cafea?...