Prietenul meu, prozatorul, mi-a spus deunăzi:
- Nimeni nu mai citește astăzi poezii, fiindcă văd peste tot afișate puzderii de strofe ritmate și toate s-au banalizat, mai ales că unele sunt lungi, plictisitoare, fără să mă impresioneze cu ceva nou care să mă uimească... Haide, treci pe proză! O să ai mai mare succes și știu că te pricepi... Cred că ai observat că doar voi, poeții, vă mai citiți, voi între voi, ceea ce înseamnă un număr de cititori infim, deoarece, vezi? - portocala parfumată a poeziei voastre a cam fost stoarsă până la refuz... Și nu a mai rămas nimic de spus în versuri... Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Edgar Allan Poe, Pușkin, Eminescu, după care au urmat toți simboliștii, dadaiștii, suprarealiștii și semenii lor din toată lumea, toți aceștia, rând pe rând, i-au stors poeziei ultimele picături... La fel și-n poezia română contemporană: Arghezi, Blaga, Stănescu... Ce mai tura-vura! Dulcea portocală a zeiței poeziilor voastre, Euterpe cu toate suratele ei Clio, Thalia, Erato și care vor mai fi fost, iată: a devenit acum o portocală fleșcăită, complet epuizată... Ce să mai scoți din ea, când nimic nu mai e de scos și când pe toți din jurul tău îi vezi citind articole interesante, toate, toate scrise în proză și nu în versuri, pe telefoanele lor mobile ori pe tablete? Treci, așadar, pe proză, alături de mine, fratele meu. Proza este un sac fără fund...
- Bine, amice, i-am răspuns eu. Tu mi te-ai confesat aici expunându-mi cu mare grabă niște aparențe înșelătoare și mi-ai vorbit doar despre o singură portocală, dar uită-te mai bine în ceața realității și ai să descoperi că arborele de portocale are mai multe specii, iar cel al poeziei noastre crește cu o mulțime de lăstari jur-împrejur și dacă îl cercetezi atent, el arată destul de verde și solid, destul de sănătos, plin de fructe gustoase. Unele sunt gata coapte și sunt chiar minunate, altele verzi, în proces de coacere... Și privește mai apropiat de ele printre ramurile lor, până ai să vezi că acolo, ascunse prin frunzele verzi și uscate, mai există o mulțime de muguri, de boboci fragezi și de flori frumos mirositoare, care-și așteaptă cu răbdare rândul de maturizare... Haide , mai bine, treci și tu pe Poezie și încearcă să sari cu puțintel curaj peste scepticismul tău - și... mai bine ia de servește o asemenea portocală aromată și proaspătă, cu gust bun, iar ca să te convingi, stoarce-o tu primul până la ultima picătură pe care, ca să-ți placă și mai mult, o poți înnobila cu o picătură de miere și cu câteva picături parfumate de cireșe amare...
- Bine, prietene, am înțeles aluzia...