în zori cu suflet copil fără griji
alerg săltăreţ cu privirea pe cer
urcând coborând pe curburile lui
în tot jurul
mă rotesc bi-ni-şor - întreg orizontul
şi eu pe pământ în mijlocul lui
e ochiul meu şi numai al meu
deschis pentru încă o zi

gândul îmi fuge la tine frumoaso
acolo departe poate şi tu...
nu ştiu dacă într-o altă viaţă
trecută viitoare sau închipuită ţi-am mai spus-o
cu riscul de a mă repeta eu astăzi îţi spun
că tu şi eu trăim în ochii albaştri ai lui dumnezeu
că suntem pupilele lui şi că sufletele noastre-s retine
pe care se răsfrâng imagini reale
de vis de speranţe de gând...

sigur că da vieţile noastre sunt paralele
fiecare în ochiul lui
imagini fugare neprelucrate de organul vederii
sau poate că da subliminal
c-altminteri de ce mi-i gândul la tine...

şi iar o ia razna gândul
se zice că-n centrul galaxiilor se află
câte o gaură neagră care vezi doamne
e antimaterie un fel de materie oarbă
care nesătulă absoarbe mereu şi mereu până-o crăpa
aiurea
cândva înţeleptul zicea:
pentru toate întrebările caută omule răspunsuri în tine
că după chip asemănare şi duh eşti fiinţă divină
şi-avea dreptate
pupilele ochilor noştri nu sunt găuri negre?
nu-s ele oare căi ale luminii?

bărbat şi femeie în ochi diferiţi
într-o zi se privesc într-o mare mirare
intersectări de imagini
euri uluite ce devin un întreg unitar...
nu aşa începe iubirea?...

de ce-ţi spun toate astea nu ştiu
şi nici că ochii noştri nu vor cunoaşte uimirea
dar sigur mă bucur că trăim în ochii albaştri
ai lui dumnezeu încă vii...

o zi bună frumoaso!