Decembrie se înserase
de sus îngrijorate stele ne priveau
să nu cumva să rătăcim pe drum
și fiecare stea voia să fie văzută
și noi spre toate râdeam

lumina Cerului se așternuse peste oraș
zăpada și mai albastră părea
în ochi, tremurătoare stele–adevărate
în cameră doar bradul de–mprumut și, lângă noi, tremurători, chitara

drum alb spre dimineață pleacă
din calde așternuturi
pe care ne scriam
iar și iar
și muzică și poezii
chitara le uita prea repede și exersam din nou
pe corzile ei, scrisul degetelor care caută
pe lemnul ei, scrisul copiilor care se învață unul pe celălalt
și cine pe cine îmbrățișa mai tare nu știm nici acum

muzica nu s-a mai oprit nici chiar atunci
când trupul meu de chitară
când trupul meu de fecioară sângera-n–zăpadă
mari pete roșii – maci fierbinți ai iernii
așa înflorea în oraș sângele meu de fecioară
sângele meu de femeie maci înflorește-n zăpadă
chitara rănită își uită cântecele
dar trupul meu nou
pe toate le cîntă
pe toate le știe