Începusem să mă îndoiesc de mult doritul meu eu artistic. Și nu pentru că pesimismul m-ar fi copleșit din nou în zilele senine sau pentru că m-ar fi lăsat cu mintea râncedă după zile liniștite. Ci pentru că am uitat ca și înainte. Dar rău îmi pare când îmi dau seama că tastele, ce sunt lovite de degetele mele neantrenate, și-au pierdut melodia energică ce se auzea mereu în cameră de cu seară.

Mai apoi stătusem la birou și încercasem în timpul necesar, dar superficial, să-mi însemnez un fel de ansamblu de instrucțiuni ce aveau să-mi ghideze zilele următoare. Deși părea satisfăcător întocmit, am luat cartea de lângă pat și am început să citesc. Nu am respectat ordinea logică a capitolelor, ci am deschis acolo unde am crezut că lectura îmi va fi plăcută.

Și în miez de noapte am plâns. După mult timp nu mai citisem o carte de dragoste, nu le credeam a fi pentru mine, mai ales că eu doar contemplam asupra iubirii, dar eram neinițiată în tainele amorului.