Hoțul de suflete își aprinde o țigară, i cere timpul timp să nu se stingă iară! Nostalgia îl cuprinde și nu găsește cuvinte, să l trezească pe Bacovia. Și vede și crede că viață e mută, toate culorile sunt negre, se oprește un moment și le ascultă! Zâmbește cu frică, iar frică- i zâmbește îl ia pe Tatăl ceresc și îl pedepsește. E atâta gălăgie în tine, ascultă, cum marea și sarea ușor se săruta. Cum vine și pleacă, ușor se îneacă furia, muzică mută din cer căzută ascultă! El vede în mine tot ce văd în el și se trezește din apogeu. E hoțul meu preferat de suflet!