cineva când eram ca tine copil mi-a zis
că dintre oameni singur poetul are sufletul
liber ca pasărea cerului şi mult timp am crezut
citeam şi căutam asemănări
Poe şi corbu Esenin şi codalbul Homer şi vulturul pleşuv
şi tot aşa cocoşi de munte albatroşi ciocârlii privighetori pescăruşi etc
legate de nume sonore până am ajuns la poezia modernă când a trebuit să apelez la cele cu zbor chinuit ba chiar la cele inapte de zbor dropii greoaie curci ameţite fazani aurii limitaţi de voliere ...
desigur nepoate mai sunt şi păuni ce pot zbura până în bold de biserici dar în genere multe-s multe banale găini scurmând bălegare...şi doamne câţi struţi cu capu-n nisip...
dar tu bunicule... că scrii şi tu poezii
al meu suflet nepoate îl simt uneori un orbete săpând şi săpând în pământul de sunt
alteori un erete când şi când cintezoi presură graur ori ţarcă dar cel mai mult îi place să fie drepnea în zbor să mănânce să iubească să doarmă revenind pe pământ doar să clocească să scoată pui câţi dintre ei vor rămâne morţi în cuib şi câţi vor fi apţi de zbor de unde să ştiu...
uneori bunicule te închizi în tăceri şi nimeni nu-ţi mai intră în voie de ce
viaţa nu-i numai miere nepoate de multe ori e rahat şi-i adevăr cum se spune că atunci când găseşti o drepnea la pământ
să nu-i dai apă mâncare sau în sus să o zvârli că mai rău îi faci ci las-o-n durerile ei c-o să-şi revină şi singură îşi va relua zborul...