toc la şişcă ghizdeiul abia cosit
ca mine e şişca de veche
nu mai are apărătoare pentru valţuri şi tambur de cuţite
ca şi mie teamă de a cădea în ridicol
tocăm amândoi realitatea verde şi crudă
amestec de ghizdei şi crupe pentru curcani
amestec de simţire şi gânduri pentru suflet

e toamnă şi-i al naibii de cald
îmi duc bustul gol şi-asudat sub umbrar
o pauză de o ţigară şi-o bere nu strică...

moţăie clipa şi vântul doarme profund
parmenul auriu e lângă mine şi nicio frunză nu-i mişcă
nu-l doare nici în clorofilă că un ram e năpădit de omizi
până la urechi cu gura merelor coapte tot râde
cu el mă simt bine chiar dacă gândurile
îmi amestecă amintirile anotimpurile...

Mara ai zis în prima zi de liceu
aşezându-te-n bancă uşor gâfâind
aveai bujori în obraji şi rouă pe buză sub nas
Ioan
un zâmbet fugar în timp ce palmele treceau
prin niagara de păr castaniu în valuri buclate
lăsate să-ţi curgă pe umeri
verzi guşteri ochii mei alergau pe bustul expus
cu sânii ghiciţi obraznici şi tari
Mara cu mere prea tare cred c-am gândit că te-ai întors
ce ai zis
am dat-o cotită
îţi admiram clorofila
ai făcut ochii mari
mari şi frumoşi ochii tăi amestec de verde
şi-aramă topită stranii şi dătători de fiori
un trimestru de pânde şi-atât
te-ai mutat în clasa logodnicului tău care
devenind soţ a tras obloane la uşile şi ferestrele tale...

totuşi verdele parmenului auriu are-un ceva
mă uit mai bine da nu mai are lucire e mat
cu urme punctiforme de mană din ploi ori de gângănii
sentimentu-i ciudat
l-am mai simţit la întâlnirea de "un sfert de veac
de la absolvire" privindu-te
păreai neschimbată şi totuşi era un ceva
pe care fardurile machiajul n-aveau cum să-l ascundă
în privire şi voce în mişcări şi râs
era ascuns durerosul sentiment al timpului care trece...

geme tăcerea în frunze la gândul brumei ce
inevitabil va veni
fără rod desfrunzit nu va mai fi...
ci doar acolo şi el un oarecare copac
în somnul iernii intrând...

gata cu pauza va fi Înalţarea Crucii ziuă de post
ai grijă Ioane femeia-i de dulce... mai toacă-le...

învârt şi gândesc cu voce tare
sunt de unsprezece ani aici şi-atâtea Mare cu mere
au intrat parcă prea timpuriu în tăcerile iernii
oare de ce şi de ce ca de nebun mai învârt
şi învârt la şişca mea veche...